O casă de bani, de tip seif, furată cu totul dintr-un magazin din Cîrlibaba



– În noaptea de marți spre miercuri, hoții și-au făcut de cap la Cîrlibaba, spărgînd un magazin și un cafe-bar din localitate
Polițiștii comunei Cîrlibaba au fost puși serios la treabă de o bandă de hoți, care într-o singură noapte și-au făcut de cap, spărgînd un magazin și un bar din localitate. Totul s-a petrecut în noaptea de marți spre miercuri, atunci cînd persoane necunoscute au tăiat gratiile de la ușa de acces a unui magazin din comună și au furat din interior sertarul de la casa de marcat marca „Datechs”, o casă de bani tip seif de dimensiuni mici, produse alimentare, țigări și suma de 4,5 milioane de lei vechi. La cîteva ore după incident, după ce proprietarii magazinului cu pricina au descoperit furtul și au sesizat Poliția din localitate, în timpul cercetărilor, în fața polițiștilor a apărut și proprietarul unui cafe-bar din comună, care le-a spus oamenilor legii că și el a fost călcat de hoți. Polițiștii consideră că în ambele cazuri este vorba despre aceiași autori, cu atît mai mult cu cît furturile au fost comise în aceeași noapte și prin același mod de operare. De această dată, hoții au fost nevoiți să se mulțumească cu puțin, din cafe-barul în cauză (aflat pe raza localității Valea Bistriței) reușind să sustragă 800 de mii de lei vechi și șase cartușe de țigări. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „prejudiciul estimativ în cele două cauze este în suma de 75.000.000 lei, urmînd a fi stabilit cu exactitate după efectuarea inventarelor”.