O casă bătrânească nelocuită a fost incendiată intenționat de o mână criminală

Incendiul de la Izvoarele Sucevei
Incendiul de la Izvoarele Sucevei

O casă bătrânească nelocuită din Izvoarele Sucevei a ars ca o torță în seara zilei de duminică, 4 august. Faptul că se afla într-o zonă greu accesibilă a făcut aproape imposibilă intervenția pompierilor. Pentru a putea interveni, aceștia au desfășurat un dispozitiv pe o lungime de aproximativ 300 de metri.
Chiar și așa, casa a ars întregime, inclusiv toate bunurile din interior, însă pompierii au reușit să salveze o anexă. La finalul celor mai bine de cinci ore de acțiune, pompierii au ajuns la concluzia că focul a fost pus intenționat de o mână criminală. Pentru stingerea acestui incendiu s-a intervenit cu două autospeciale ale
Detașamentului de pompieri Câmpulung Moldovenesc. Acum, polițiștii care au deschis un dosar penal trebuie să stabilească cine este autorul incendierii și motivele care au stat la baza acestei acțiuni intenționate.

Incendiul de la Izvoarele Sucevei
Incendiul de la Izvoarele Sucevei
Incendiul de la Izvoarele Sucevei
Incendiul de la Izvoarele Sucevei

Recomandări

Incendiu la casa unui angajat al Primăriei Salcea, angrenat de-a lungul timpului în misiuni multiple de sprijin după incendii

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, a scăpat de arest preventiv. A fost plasat în arest la domiciliu