O carte pe care George Washington a împrumutat-o de la New York Society Library a fost „returnată” după 221 de ani, fiind de fapt înlocuită cu un alt exemplar de personalul din casa primului președinte al SUA din Virginia, potrivit Reuters.
George Washington a împrumutat volumul „The Law of Nations”, de Emer de Vattel, de la New York Society Library, pe când biblioteca se afla în aceeași clădire cu guvernul federal din Manhattan. Volumul a fost scos din bibliotecă, potrivit înregistrărilor instituției, pe 5 octombrie 1789. Taxa acumulată pentru întârzierea returului ar fi fost de 300.000 de dolari, însă nu a fost plătită.
Dispariția cărții a ieșit la iveală când biblioteca și-a refăcut înregistrările din perioada 1789 – 1792, în care este consemnată istoria împrumuturilor făcute de personalități precum George Washington, John Adams, John Jay, Aaron Burr, Alexander Hamilton, George Clinton și alții.
Însă dispariția volumului împrumutat de Washington nu a fost făcută publică până de curând, când a fost semnalată într-un articol din New York Daily News, au spus într-o declarație reprezentanții bibliotecii.
„La câteva zile după ce au aflat, angajații din casa lui Washington din Virginia – Mount Vernon – s-au oferit să înlocuiască «Law of Nations» a lui Vattel cu o copie din aceeași ediție”, au precizat reprezentanții bibliotecii.
New York Society Library a marcat evenimentul printr-o ceremonie care a avut loc miercuri, în timpul căreia volumul a fost expus.