La Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a avut loc, la începutul acestei săptămîni, primul vernisaj din perimetrul universitar al recent constituitei Asociații de Artă „Nicolae Tonitza”. Continuatoarea cenaclului universitar de artă cu același nume, sau al „Tonitza Art Group” (TAG) cum a mai fost denumită, asociația (care s-a constituit statutar pe criterii de breaslă în această toamnă) se face tot mai simțită în perimetrul cultural al urbei. Expoziția prezintă o selecție de lucrări aparținînd unui grup de 11 creatori (zece plus unu, pentru că celor anunțați inițial, Irina Amarandei, Cristina Anghel, Evelina Graur, Cezar Iacoboaie, Alexandru Ipătescu, Cristina Lauric, Ana-Maria Ovadiuc, Gabriel Popoveniuc, Raluca Schipor și Ionela Ududec, li s-a alăturat în ultima clipă Cătălin Alexandru Chifan, un tînăr artist care, așa cum a semnalat unul dintre comentatorii avizați ai manifestări, prof. univ. Ionel Corjân, „frizează nota profesionalismului deja consacrat”). Manifestarea, considerată de prorectorul Sanda Maria Ardeleanu ca fiind „inedită atît ca structură, cît și ca apartenență (universitară) a autorilor”, a reunit în spațiul de desfășurare (marele și luminosul hol al instituției de învățămînt superior) profesori, studenți, colegi de breaslă artistică, degustători și simțitori de frumos care-au apreciat efortul creatorilor, dorința și încercarea lor de schimbare a monotoniei cotidiene. Prin formule clasice de expresie artistică sau prin experimente îndrăznețe de limbaj plastic autorii lucrărilor fac dovada unui exercițiu de vitalitate și de inepuizabile resurse creatoare. Acroșajul privirii este stîrnit chiar de lucrarea reprodusă pe afișul expoziției, o constelație cromatică semnată de Irina Amarandei, o lucrare cu un cod estetic lipsit de inhibiții. Se înșiruie apoi o suită de portrete șarjate, naturi statice, flori, peisaje și compoziții, decupate din realitate sau extrase din adîncimile imaginarului, glisînd între convenția figurativului și gesticulația plastică spectaculară. O carte de vizită revelatoare a unui grup de creație preponderent feminin și, pentru că așa cum spunea cineva „femeile sînt ființele care gîndesc cu sufletul”, o desfășurare expozițională generoasă și sensibilă. Și întrucît autorii au făcut dovadă, după cum au subliniat prezentatorii, de „exercițiu și originalitate” (Ionel Corjân) și sînt „talentați și ambițioși” (Sanda Maria Ardeleanu) expoziția (sau parte din lucrările expuse) va fi itinerată în anul următor în spațiul bucovinean-basarabean, în cadrul relațiilor de colaborare existente între Universitatea „Ștefan cel Mare” și instituțiile universitare de la Cernăuți și Chișinău. La final un îndemn rostit de prof. univ. Ionel Corjân: „Continuați, învățați, pictați și…vindeți!”.
