„O călătorie la Dorna”
„Fiind casele foarte rășchirate, copiii din fundul satului au adesea de făcut o lungă cale spre a ajunge la școală. Iarna sunt puși într’un car sau o sanie și aduși la școală sub paza unui om în vârstă. Este lucru îndestul de însemnat că copiii, și anume fetele de la capătul satului Vatra Dornei, dinspre Cândreni, cari sunt mult mai aproape de școala din Cândreni decât de cea din Dorna, vin cu toate aceste la aceasta din urmă, din pricină că este mai bine organisată”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 11, Suceava, Octomvrie 1887.
„Pensionarii de agită”
„Situația pensionarilor cari nu și-au primit pensiile de câteva luni de zile, este cât se poate de tristă. Oamenii aceștia, bătrâni și slabi, nu-și pot agonisi pe alte căi pâinea cea de toate zilele. Pensia, mică sau mare, așa cum este, le este unicul izvor de trai. Situația e gravă peste tot. La Adâncata pensionarii de acolo nu-și aduc aminte de când nu au primit pensiile”.
„Cuvântul Țărănimii”, Anul X, nr. 298, 1 noiembrie 1931.
„Un nou magazin universal”
„Zilele trecute a fost dat în folosință în comuna Pojorîta localul în care se află un magazin alimentar cu autoservire precum și secțiile confecții, tricotaje și încălțăminte. Pentru darea în folosință a acestui obiectiv, o contribuție de seamă au adus-o cetățenii care au efectuat cca. 560 ore muncă voluntară, aducînd o economie de peste 15.000 lei. În cursul acestui an, în comuna Pojorîta a fost înființat un restaurant modern, iar unele secții ale cooperativei au fost renovate și dotate cu mobilier nou”.
„Zori Noi”, Anul XIX, nr. 5254, Suceava, Duminica 1 noiembrie 1964.