PCTF Vicșani

O călătoare din internaționalul Moscova-Sofia, acuzată de contrabandă



O femeie de 49 de ani din Federația Rusă va fi cercetată sub acuzația de contrabandă după ce a fost descoperită în neregulă de polițiștii de frontieră. La finele săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Vicșani s-a prezentat pentru a intra în țară, cu trenul internațional Moscova-Sofia, cetățeana Larisa R. din Federația Rusă. Potrivit celor afirmate de purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch-Serițan, după verificarea documentelor de călătorie polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit, ocazie cu care au fost descoperite în cutii de suc, în interiorul aragazului din bucătăria vagonului restaurant, în trusa medicală și sub casa de marcat 285 pachete de țigări de proveniență Ucraina și Federația Rusă. Pentru că la începutul lunii decembrie aceeași femeie mai fusese sancționată cu amendă în valoare de cinci mii de lei pentru sustragerea de la controlul vamal a 1265 pachete de țigări, polițiștii de frontieră suceveni i-au întocmit acte premergătoare cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, acte ce urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea atribuirii numărului unic. Poroch-Serițan a precizat că țigările, în valoare de 1.995 lei, au fost reținute în vederea confiscării.



Recomandări

Săptămână neagră pentru contrabandiști, cu două acțiuni de amploare ale polițiștilor și cinci arestări

Săptămână neagră pentru contrabandiști, cu două acțiuni de amploare ale polițiștilor și cinci arestări
Săptămână neagră pentru contrabandiști, cu două acțiuni de amploare ale polițiștilor și cinci arestări