O bunică și nepoata sa au trăit clipe de coșmar după un incendiu pornit de la televizor

O bunică și nepoata sa au trăit clipe de coșmar după un incendiu pornit de la televizor
O bunică și nepoata sa au trăit clipe de coșmar după un incendiu pornit de la televizor

O femeie în vârstă de 70 de ani, care se afla în casă cu nepoata în vârstă de 2 ani, au fost în pericol după ce la televizorul deschis în locuință a izbucnit un incendiu. S-a întâmpla la Preutești, iar alama prin 112 a fost dată joi, în jurul orei 12.30. Polițiștii de la Secția Rurală Preutești au fost anunțați că în localitate arde o casă, fiind posibil ca un copil să fie în locuință.
Din cercetările ulterioare a rezultat că, în timp ce femeia în vârstă de 70 de ani se afla în interiorul locuinței sale, împreună cu nepoata,
a auzit un zgomot puternic în zona în care se afla televizorul și imediat a izbucnit un incendiu, degajând o cantitate mare de fum.
Din fericire, bunica s-a evacuat din casă alături de nepoată.
La fața locului s-au deplasat pompierii de la Fălticeni, care au localizat și stins incendiul.
Bunica și nepoata au fost preluate de ambulanțe și transportate la Spitalul municipal Fălticeni, fără leziuni, dar cu atacuri de panică.
Ancheta ulterioară a stabilit că incendiul a izbucnit prin efect termic, de la un cablu electric defect.
În urma incendiului au ars mai multe bunuri electrocasnice și a fost degradat un corp de mobilier, pe o suprafață de aproximativ 40 mp.

Recomandări

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură
Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură

Un incendiu izbucnit la o mașină s-a propagat și la o anexă și doar intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele