Înțelegerea unei realități neplăcute din viața personală sau cea publică – în sensul ”spinozian” al relației cauză-efect – grație unității minte-corp, induce omului putința de a acționa energic și adecvat.
Fără îndoială că ”nu există om perfect”, însă, dacă în cazul unora e vorba de o eroare – poate chiar una gravă – urmată de înțelegere, asumare, corectare matură și nerepetare, în cazul altora greșeala înseamnă un mod de viață, un permanent ”fel de a fi”. În ziua de azi, dintre acești indivizi selectându-se majoritatea covârșitoare a ”oamenilor de succes”, cei care, aparent, au atins ”reușita în viață” – funcții, glorie, bani, averi, partener, copii etc… – netrăind însă o viață reușită.
Și, dacă față de aproapele cu acest fel de a fi, înțelegerea cauzelor suferinței sale, iertarea și îndepărtarea fizică – după caz și situație – sunt soluții, atunci când e vorba de lideri politici de diverse niveluri, eficiența acțiunii individuale față de ei e nulă.
Așa se face că rămân omului uimirea, revolta și – culmea! – speranța: un triunghi emoțional ce ignoră incurabilul!… De reținut asta!… Tabloul acestui amalgam tensionat este aproape ubicuu, în virtutea amintitei unități minte-trup, omului scăzându-i adecvarea și puterea măsurilor proprii, care de data asta înseamnă doar reacție la ce se întâmplă și nu acțiune lucidă.
Evadarea din triunghiul emoțional amintit – un triunghi neurohormonal autotoxic – o poate aduce tot înțelegerea, întrucât e știut: Omul nu poate controla pe nimeni și nimic din ce se întâmplă în afara sa. Tot ce poate controla e suma propriilor reacții emoționale la ce se întâmplă.
Fie că e vorba de aproapele din viața de zi cu zi – partener, amic, cunoscut…- fie că vorba de lideri politici, în urma înțelegerii realității minții lor – o realitate ”cimentată” – se topesc uimirea, revolta și speranța… în alții!
Cel care reușește această „performanță” se eliberează total în fața repetatelor nerespectări ale cuvântului dat, ale promisiunilor, contractelor, convențiilor, tratatelor și dezamăgirilor de orice fel. Este o eliberare însoțită de bucurie și detașare; cele care permit liniștita cantonare individuală în vocație și… o viață reușită!
A fi în vocație înseamnă a face ceva ce ai putea face cu drag toată viața, chiar dacă nu ai fi văzut, admirat și plătit; de la o vreme, bunele consecințe enumerate venind de la sine.
