O bucovineancă a fost premiată la Festivalul folcloric de la Mamaia

Cîntecul popular bucovinean a pătruns printre învingători la cea de a cincea ediție a Festivalului național al cîntecului și dansului popular de la Mamaia. O adolescentă de 17 ani din Vatra Moldoviței, Angelica Flutur, care a reprezentat în concurs zona folclorică Gura Humorului, și-a adjudecat premiul trei la secțiunea de interpretare vocală. Necunoscută pentru mulți, Angelica are însă o activitate artistică bogată pe plan local, ea evoluînd adesea alături de Grupul folcloric de la Grupul Școlar Moldovița, ca solistă. Tînăra nu va veni acasă de la festival doar cu diploma, ci și cu mobilier în valoare de 20 milioane de lei, oferit de sponsorul manifestării, iar cîntecele Angelicăi și ale celorlalți cîștigători vor putea fi ascultate în curînd pe un disc prin care se încearcă promovarea lor.

Recomandări

Ansamblul „Suflet bucovinean” a obținut trofeul la Balkan Folk Fest, competiție ce s-a desfășurat în Bulgaria