Un bărbat din comuna Dărmănești a făcut un gest rar întâlnit, înapoind proprietarului o borsetă plină cu acte și bani, pe care a găsit-o pe drum. Întâmplarea a avut loc marți dimineață, când Cornel Grigoriciuc mergea la cules de ciuperci împreună cu familia, în pădurea de la marginea satului Șerbăuți. Aflat în mașina personală, pe o uliță din satul Șerbăuți, a observat la un moment dat în mijlocul drumului o borsetă de culoare neagră, a oprit și a luat-o. Așa a constatat că borseta conținea acte de identitate, un permis auto, certificate de înmatriculare și bani, toate aparținând unui bărbat din comuna Șerbăuți.
Cornel Grigoriciuc și-a propus ca atunci când se va întoarce din pădure să înapoieze borseta păgubitului.
El a relatat:„Era ora 6.45, mergeam la bureți la Șerbăuți și, mergând cu mașina prin sat, am trecut pe lângă o borsetă abandonată în mijlocul drumului. Am oprit mașina, am luat borseta și m-am uitat ce conține. În interior erau bani, acte, chei și mi-am propus să-l caut pe proprietar și să o înapoiez, când voi reveni din pădure. La întoarcere am venit la poliția din Șerbăuți, iar în acel moment trecea chiar mașina poliției pe drum. Le-am povestit despre ce găsisem și i-am rugat să meargă și să-l anunțe pe păgubit că îl aștept aici cu borseta.”
Alături de Cornel Grigoriciuc în mașină se afla și fiul acestuia, Andrei Liviu Grigoriciuc, care ne-a relatat: „Ne-am uitat în primul rând să vedem dacă sunt acte, să putem să-l contactăm, și am văzut că era un număr de telefon al unui preot. Am zis că vedem noi cum rezolvăm ca să-i înapoiem borseta și nu am avut nici un moment intenția să luăm ceva ce nu ne aparține”.
Proprietarul actelor și al banilor, impresionat profund de gestul celui care i le-a înapoiat
Când a fost contactat de polițiști, preotul Filip Mârza, din localitate, cel care pierduse în aceeași dimineață borseta, a venit într-un suflet să o recupereze. În borsetă se aflau 1.060 de lei, bani despre care nu mai avea nici o speranță că-i va mai găsi.
Preotul Filip Mârzaa povestit: „Eu am pus dimineață pe capotă borseta și m-am dus să deschid porțile, ca să ies din curte cu mașina. M-am dus și am deschis porțile și, borseta fiind pe partea dreaptă, eu m-am urcat prin stânga și am plecat, uitând să o mai iau. Acum eu mă rugam la Dumnezeu ca cel care a găsit-o să o arunce peste gard, că erau o groază de acte în interior. Absolut toate actele mele, buletinul, legitimația de preot, certificatele de înmatriculare la două mașini,tot ce trebuia aveam acolo. Deci astea toate le aveam și erau și 10,6 milioane de lei vechi. Să-i dea Dumnezeu sănătate domnului Cornel, că mai rar așa oameni ca el. În ziua de astăzi, oameni așa corecți mai rar se găsesc. Îi mulțumesc din suflet.”
Impresionați de fapta bărbatului au fost și oamenii din sat, care au văzut în gestul său ceva rar întâlnit în aceste vremuri. Viorel Horobeț, din Șerbăuți, ne-a spus, mirat de ce auzise:„A găsit-o și a înapoiat-o, un gest omenesc foarte frumos, făcut de un om care nu atentează la averea altuia. Rareori se mai găsește câte un om care să facă așa ceva.”



