O biografie „scandaloasă” a regelui Suediei, care-i atribuie acestuia numeroase aventuri și un stil de viață mult prea nonconformist, a fost epuizată în librăriile din Stockholm, la doar câteva ore de la lansare, informează AFP.
La câteva ore de la punerea în vânzare, volumul „Carl XVI Gustaf, rege împotriva voinței sale”, scris de trei jurnaliști suedezi, era deja epuizat din librăriile din Stockholm.
O nouă comandă de 20.000 de exemplare a fost trimisă către tipografie de editura care a publicat volumul.
Suveranul suedez, în vârstă de 64 de ani, a fost contactat de jurnaliști, joi, în legătură cu această carte care ține prima pagină a ziarelor suedeze Regele a declarat că nu a citit încă biografia, adăugând că a putut să vadă câteva titluri în presă și că acestea „nu erau prea agreabile”, iar evenimentele evocate în volum datează cu foarte mulți ani în urmă. „Am discutat cu familia mea și cu regina. Vom întoarce pagina și ne vom ocupa de altceva”, a mai declarat suveranul jurnaliștilor.
Cei trei autori, jurnaliștii Thomas Sjoeberg, Deanne Rauscher și Tove Meyer, au declarat că au încercat să îl descrie pe regele Carl XVI Gustaf „ca persoană” și „așa cum este el perceput de anturajul său”.
Autorii relatează tinerețea suveranului suedez și circumstanțele ascensiunii acestuia pe tronul Suediei, la vârsta de 27 de ani. O mare parte din acest volum, ce numără 338 de pagini, este consacrată petrecerilor organizate împreună cu câțiva prieteni, în compania unor femei tinere. Acestea au fost descrise ca fiind „fete pe bandă rulantă pentru banda regelui”.
Autorii biografiei prezintă, într-un mod cât se poate de indiscret, aventurile suveranului suedez, cum a fost cea de la sfârșitul anilor ’90 cu Camilla Henemark, solista grupului pop suedez Army of Lovers.
„Ea știa că regina Silvia era la curent (…) Se temea să nu devină femeia urâtă de toată Suedia, dacă aventura ei cu regele ar fi fost cunoscută de public”, afirmă autorii lucrării.
În același volum se afirmă că monarhul suedez și-a pus în pericol propria siguranță, mergând adeseori să petreacă în cluburi de noapte cu reputație dubioasă. Unul dintre acestea se află în Stockholm și este condus de un fost deținut.
Autorii romanului biografic, care se sprijină mai ales pe declarațiile unor martori anonimi, au asigurat mass-media suedeză că nu au publicat, cel puțin pentru moment, cele mai scandaloase detalii din viața privată a regelui Carl XVI Gustaf.