Flăcări cât casa

O bătrână paralizată a ars de vie în propria casă



Incendiul de la Stroiești a fost stins în jurul orei 10:00
Incendiul de la Stroiești a fost stins în jurul orei 10:00

O bătrână a ars de vie în propria casă, iar fiica ei a ajuns în stare gravă la spital, cu arsuri pe față și pe mâini, după ce, ieri dimineață, gospodăria în care locuiau, din comuna Stroiești, a fost cuprinsă de flăcări.
„Am văzut fum mare și deodată foc până sus, în vârful casei”, mărturisea vecinul de vizavi, Ștefan Bârtoi.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, ieri dimineață, în jurul orei 7:15.
Casa Mariei Boca, în vârstă de 79 de ani, era cuprinsă de flăcări. Bătrâna, imobilizată la pat, nu a mai apucat să iasă din locuința incendiată.
„Nu putea merge, săraca… A ars de vie…”, povestea unul dintre zecile de localnici adunați la poarta Mariei Boca.
Bătrâna locuia împreună cu fiica ei, Elena Lepșa, și soțul acesteia.
Bărbatul nu se afla acasă în momentul izbucnirii incendiului, fiind plecat, de marți după-amiază, la Iași, unde locuiește mama sa.
Trei săteni au încercat să intre în casa incendiată, însă nu au reușit să ajungă la bătrână, flăcările fiind prea mari.
„Am reușit să scoatem butelia și să oprim curentul electric de la firidă. Fiica bătrânei a apucat să iasă singură din casă… Era arsă tot pe față și pe mâini…”, povestește un alt sătean, George Șandru.
Internată cu arsuri de grad I și II
Fiica bătrânei decedate a fost preluată de o ambulanță SMURD și transportată la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava.
Femeia, în vârstă de 59 de ani, a fost diagnosticată cu arsuri de gradul I și II la nivelul feței, căilor aeriene superioare și mâini. Femeia a fost internată pentru investigații și tratament de specialitate în secția Chirurgie Plastică, iar medicii care o au în grijă spun că starea ei de sănătate este stabilă. Totuși, adaugă doctorii, pacienta suferă de două afecțiuni asociate grave, care i-ar putea modifica în rău evoluția.
„Bolnava are sechele în urma unui accident vascular cerebral, respectiv o pareză pe partea stângă, și este hipertensivă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Spitalului Suceava, doctor Tiberiu Brădățan.
Bunuri de 10.000 de lei s-au făcut scrum
Incendiul de la Stroiești de ieri dimineață a fost stins în jurul orei 10:00, iar pagubele, au estimat specialiștii ISU Suceava, se ridică la circa 10.000 de lei.
Flăcările au mistuit acoperișul casei, pe o suprafață de 120 de metri pătrați, bucătăria pe circa 30 de metri pătrați și bunuri materiale din bucătărie și cameră (două paturi, două dulapuri, două televizoare și materiale textile). De asemenea, în urma incendiului s-au degradat pereții interiori, pe o suprafață de 40 de metri pătrați, și planșeul din lemn, pe circa 50 de metri pătrați.
”Incendiul a izbucnit din cauza jarului căzut din sistemul de încălzire (sobă cu acumulare de căldură)”, se precizează într-un comunicat al pompierilor.
Valoarea bunurilor salvate din calea flăcărilor a fost estimată la circa 30.000 de lei.




Recomandări

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit
Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit