Flăcări cât casa

O bătrână oarbă și-a dat foc la casă, din greșeală

Casa unei bătrâne din comuna Adâncata a fost distrusă în mare parte de flăcări

Casa unei bătrâne din comuna Adâncata a fost distrusă în mare parte de flăcări, în urma unui incendiu provocat chiar de proprietară, din greșeală.
Nenorocirea s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 20:15, în comuna Adâncata. O armată întreagă de pompieri, sosită la fața locului cu două autospeciale de intervenție și două motopompe, s-a chinuit aproape o oră și jumătate să stingă flăcările, în urma incendiului casa bătrânei (Aglaia P., în vârstă de 90 de ani) fiind distrusă în proporție de 70-80%.
„Nu au fost victime omenești, iar valoarea pagubelor este de aproximativ 15.000 de lei”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Potrivit pompierilor, incendiul a fost provocat involuntar de către bătrână, atunci când aceasta, fiind nevăzătoare, a încercat să aprindă focul în sobă.
„Incendiul a fost inițiat de jarul provenit ca urmare a alimentării defectuoase a sistemului de încălzire, sobă cu acumulare de căldură”, a precizat căpitanul Dan Baltaru, ofițerul de informare și relații publice din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.

Casa unei bătrâne din comuna Adâncata a fost distrusă în mare parte de flăcări
Casa unei bătrâne din comuna Adâncata a fost distrusă în mare parte de flăcări
Casa unei bătrâne din comuna Adâncata a fost distrusă în mare parte de flăcări
Casa unei bătrâne din comuna Adâncata a fost distrusă în mare parte de flăcări
Casa unei bătrâne din comuna Adâncata a fost distrusă în mare parte de flăcări
Casa unei bătrâne din comuna Adâncata a fost distrusă în mare parte de flăcări

Recomandări

Bătrână de 96 de ani, salvată din balconul în care se refugiase, după ce dormitorul îi luase foc de la o lumânare

S-a lăsat cu cătușe după o bătaie începută într-o casă și continuată pe stradă. Victima a făcut un live pe rețele

Casa primului primar post-revoluție din Moara, distrusă de flăcările plecate de la scurgerile de gaz ale buteliei și aragazului