O batistă folosită de Scarlett Johansson, scoasă la licitație



O batistă care a fost folosită de actrița americană Scarlett Johansson a fost scoasă la licitație pe internet, suma încasată urmând a fi donată unor organizații de caritate, informează bbc.co.uk. Johansson a apărut în emisiunea americană de televiziune „Tonight Show” pentru a-și promova cel mai recent film în care joacă, „The Spirit”, și a declarat că a luat virusul gripei de la partenerul ei de platou, actorul american Samuel L. Jackson.
Jay Leno, gazda emisiunii, i-a făcut cadou o batistă, pe care Johansson a folosit-o de două ori în timpul emisiunii, declarând ulterior că o va vinde la licitație, pentru a strânge fonduri în beneficiul organizației USA Harvest.
Cea mai mare sumă oferită până în prezent pentru acest obiect este de 2.205 de dolari, iar licitația, care se desfășoară pe site-ul eBay, se va încheia luni.
În timpul discuției cu Leno, Johansson i-a spus că gripa ei este cu atât mai „valoroasă” cu cât ea a fost transmisă de la o celebritate la alta.
Nu este pentru prima oară când Johansson a apelat la serviciile site-ului eBay pentru a strânge fonduri în scopuri caritabile.
În martie 2008, un admirator a plătit suma de 20.000 de lire sterline (aproximativ 21.150 de euro), donată ulterior organizației de caritate Oxfam, pentru o întâlnire de 20 de minute cu vedeta.
Actrița Scarlett Johansson, în vârstă de 23 de ani, a devenit celebră cu rolul său din filmul „Îmblânzitorul de cai” (1998), consolidându-și statutul de star cu partituri precum cele din „Rătăciți printre cuvinte”, pentru care a câștigat premiul BAFTA, sau „Fata cu cercel de perlă”.