După macaroana tăiată comentatorilor de meciuri prin reclamele inserate brusc, taman la marele meci dintre Dinamo și Steaua am asistat la o altă inovație menită să stoarcă la maximum lămâia numită fotbal, mai exact pasiunea stârnită de acest sport, care adună în jurul său oameni din ce în ce mai jalnici. Pe tot parcursul partidei am avut parte în josul ecranului de o bandă care derula mesajele trimise prin SMS de suporteri. Știu că mai toți oamenii pentru care fotbalul înseamnă ceva nu au crescut la pension, dar poate că înjurăturile noastre spontane, ale fiecăruia, erau suficiente. Desigur că a fost un redactor moderator de conținut, care a cenzurat mesajele prea explicite, dar oricum sita a semănat mai mult cu un năvod!
Mărturisesc că am acordat o atenție mai mare decât mi-aș fi dorit eu însumi acestui mod de „exprimare liberă”. S-au strecurat mesaje cu instigare clară la violență, iar exprimările de un analfabetism feroce au abundat. În doze unice, poate că expresii gen „iubit-o” stârnesc râsul, dar în șuvoi te asasinează… Nu mi-ar ajunge spațiul acestei rubrici pentru a exemplifica frazele prin care creierleșii dovedesc, totuși, o imaginație aiuritoare. N-au fost numai suporteri steliști („campionii din Ghencia”) sau dinamoviști („fortza câini roșii”), tentația tâmpă de a-și vedea numele pe ecran i-a contaminat și pe neutri, de exemplu pe rapidiști („doi se bat, al trei-lea câștigă”). Cei care au trimis mesaje personale (unele semnate cu numărul de la mașină!) sau doar pentru a se afla în treabă („hai cine-i mai bun”) au fost alte victime ale propriei stupizenii. Dar peste toți, sunt nesimțiții care au imaginat și au pus în aplicare această hidoasă întreprindere. Subiectul a fost abordat ieri în editorial și de Cătălin Tolontan, care s-a exprimat un pic mai voalat, dar a dorit să transmită același mesaj la adresa colegilor din trust. Trust me!
