Patru minori de etnie romă din Dolhasca, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fure dintr-un apartament din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, după extinderea cercetărilor polițiștii stabilind că aceștia au comis mai multe fapte cu același mod de operare. Cei patru intrau în scările de bloc sub pretextul cerșetoriei, băteau la uși și, dacă nu răspundea nimeni, încercau clanța. Dacă ușa era deschisă, unul dintre minori pătrundeau în interior și fura bunuri de valoare, în general bani sau telefoane.
Marți, în jurul orei 16.40, polițiștii de la Secția Burdujeni au intervenit la un bloc de pe strada Rarău, la parter, unde au avut informația că mai mulți tineri încearcă să sustragă bunuri. Cei patru a încercat să fugă, doi fiind prinși la etajul I al blocului, iar doi reușind să iasă din scară, dar fiind reținuți ulterior pe Calea Unirii.
În urma audierii celor patru, s-a stabilit că unul dintre minori a intrat în apartament după ce a constatat că ușa nu este încuiată, în timp ce ceilalți trei stăteau de „șase” în scara blocului.
Inspectorul principal Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Poliției, a declarat:
„Cu ocazia audierilor și a extinderii cercetătorilor s-a stabilit că cei patru sunt făptuitori și în alte două furturi comise pe raza municipiului Suceava pe 26.04.2013, cu acelașimod de operare. Unul dintre minori, pretinzând că cerșește, încerca ușile de acces în imobile și dacă erau neasigurate intra în locuințe, de unde sustrăgea sume de bani și telefoane mobile. De asemenea, s-a mai stabilit că pe 30 aprilie, înainte de a fi prinși, cei patru au mai comis un furt dintr-un apartament de pe strada Mircea Damaschin, de unde au sustras suma de 185 lei dintr-o poșetă aflată în holul apartamentului”
Cei patru sunt cercetați în stare de libertate pentru infracțiunile de furt, tentativă de furt, violare de domiciliu, respectiv complicitate la aceste fapte.