Accident

O autoutilitară s-a făcut praf după ce a fost lovită în plin în pasul Mestecăniș

Autoutilitara Fiat Ducato a fost făcută praf

Un bărbat în vârstă de 63 de ani a ajuns la spital în stare gravă după ce mașina pe care o conducea a fost lovită în plin de o autoutilitară cu remorcă intrată pe contrasens. Accidentul s-a petrecut la primele ore ale dimineții de sâmbătă, 10 octombrie, în pasul Mestecăniș, iar vinovat este un șofer în vârstă de 47 de ani, din Horodniceni.
Mitică Mateiu circula spre Vatra Dornei, iar la un moment dat remorca atașată la autoutilitara marca MAN a depășit axul drumului într-o curbă deosebit de periculoasă și a intrat pe contrasens. Din nefericire, în acel moment pe acolo circula și un Fiat Ducato condus de Dumitru Scolobiuc, din Vatra Dornei. Autoutilitara condusă de acesta a fost avariată serios, iar șoferul a suferit traume grave. În primă fază, el a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, iar ulterior s-a decis transferarea sa la Suceava pentru îngrijiri mai complexe.
Polițiștii au întocmit un dosar penal și urmează să afle exact cum s-a produs accidentul, mai ales că la acea oră drumul național 17 nu era foarte aglomerat.

Remorca atașată la autoutilitara marca MAN a depășit axul drumului într-o curbă deosebit de periculoasă și a intrat pe contrasens
Remorca atașată la autoutilitara marca MAN a depășit axul drumului într-o curbă deosebit de periculoasă și a intrat pe contrasens
Autoutilitara Fiat Ducato a fost făcută praf
Autoutilitara Fiat Ducato a fost făcută praf

Recomandări

Un mort și trei răniți după ce un microbuz a fost ciocnit frontal de un tir, între Stroiești și Ilișești

O autoutilitară în valoare de 70.000 de lei, confiscată după două transporturi ilegale de lemn în valoare de 2.000 de lei

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir