O autoutilitară a intrat în căruța din fața sa, în care erau șase oameni

Accidentul produs marți, în jurul orei 7.00, pe DN 17A, la Marginea

În accidentul produs marți, în jurul orei 7.00, pe DN 17A, la Marginea, șoferul autoutilitarei a intrat în coliziune cu atelajul hipo în care se aflau șase oameni, din fericire impactul neavând consecințe foarte grave, doar unul dintre ocupanții căruței ajungând la spital.
Din cercetările poliției rezultă că un șofer în vârstă de 42 de ani, din comuna Voitinel, care conducea o autoutilitară Mercedes Benz, pe direcția Marginea-Sucevița, a intrat în coliziune față-spate cu atelajul hipo care circula în fața sa, condus de un tânăr de 23 de ani, din Burla, alături de care se aflau mai mulți membri din familia sa. Accidentul s-a produs la o oră la care încă nu se luminase. Polițiștii au constat că atelajul hipo era semnalizat cu o plăcuță reflectorizantă în partea din spate.
Pompierii militari și echipajele medicale au constata că trei dintre ocupanții căruței acuză leziuni. Ulterior, doar un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Burla, pasager în căruță, a ajuns la spital, unde a fost diagnosticat cu o contuzie toracică ușoară.

Recomandări

Un bărbat este în stare gravă, după ce autoturismul în care era, scăpat de sub control într-o curbă, s-a lovit de un autotren

Mai bine de 3 ani de pușcărie pentru un tânăr care și-a bătut joc de clemența judecătorilor, după un accident mortal

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său