O viitoare autostradă între Marea Baltică și Marea Neagră ar putea să treacă prin județul Suceava. În cursul zilei de ieri, la Gura Humorului a avut loc cea de-a 55-a sesiune a Trans-European North-South Motorway (TEM) al United Nations Economic Commission for Europe (UNECE), specialiștii prezenți discutând despre dezvoltarea viitoarelor rețele de autostrăzi până în anul 2020 în zona centrală și Est -europeană.
Prezent la întâlnire, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că în cadrul discuțiilor s-a analizat posibilitatea construirii unei autostrăzi, o interconexiune la coridorul de transport pan-european IX spre Ucraina și Polonia. Flutur a spus că a prezentat acest proiect în calitate de președinte în exercițiu al Euroregiunii Prutul de Sus și al Consiliului Regional de Dezvoltare Nord-Est.
„Am arătat că în acest moment lipsește un coridor și o perspectivă pentru o autostradă care să rezolve accesul spre București și Marea Neagră a populației din zona de Nord-Est a României și din întreaga Euroregiune Prutul de Sus. Vorbim aici despre cinci milioane de locuitori din Nordul Moldovei și de încă cinci milioane de locuitori din Ucraina care au nevoie de o autostradă. Și sunt foarte bucuros că reprezentanții Poloniei au fost de acord cu un astfel de proiect”, a declarat Flutur.
El a spus că o autostradă între Marea Baltică și Marea Neagră ar rezolva atât problema accesului turiștilor, cât și cea a tranzitului mașinilor de mare tonaj prin România spre Turcia și Bulgaria. Gheorghe Flutur a spus că în cursul zilei de astăzi va avea discuții cu guvernatorul regiunii ucrainene Cernăuți, Mychail Papiev, în vederea stabilirii unei strategii comune de promovare a acestui proiect a guvernelor din România și Ucraina.
Autostrada are nevoie de aprobarea Comisiei Europene
Prezent la Gura Humorului, directorul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Liviu Costache, a spus că împreună cu reprezentanții din domeniul transporturilor ai Comisiei Economice Europene s-a discutat despre dezvoltarea viitoarelor rețele de autostrăzi, inclusiv în România.
El a precizat că un eventual culoar Marea Baltică – Marea Neagră ar putea să treacă prin Suceava. Costache a arătat că reprezentanții României și Poloniei prezenți la a 55-a sesiune a TEM și-au dat acordul pentru construirea unei autostrăzi între Marea Baltică și Marea Neagră, care ar urma că treacă prin Suceava, apoi prin Ucraina, iar în final să facă legătura cu sistemul de autostrăzi din Polonia.
Șeful CNDADNR a precizat că, pentru ca acest proiect că poată fi promovat, este nevoie și de acceptul autorităților din Ucraina.
Liviu Costache a mai declarat că dacă noul culoar între Marea Baltică și Marea Neagră ar urma să fie avizat, el urmează a fi prezentat spre aprobare Comisiei Europene.
Nu în ultimul rând, el a subliniat că o astfel de autostradă ar putea fi realizată fie prin parteneriat public-privat, fie în regim de concesiune.