O autobiografie inedită semnată de Gala Dali, publicată în Spania



O autobiografie inedită a Elenei Diakonova, cunoscută sub numele Gala Dali, a fost lansată joi, la Barcelona, în acest volum fiind prezentate amintirile din copilărie ale soției pictorului Salvador Dali, dar și câteva episoade din viața amoroasă a cuplului, informează AFP.
Sub titlul „La vie secrète. Journal inédit”, această autobiografie scrisă în limba franceză, ilustrată cu fotografii și cărți poștale, evocă momente din copilăria petrecută în Rusia de Gala Dali, din călătoriile în Italia și Statele Unite și idila ei cu celebrul pictor.
Manuscrisul a fost descoperit în 2005, după ce a rămas ascuns timp de 50 de ani într-un cufăr în castel Pubol, situat în regiunea Girona din nord-estul Spaniei, pe care Dali l-a cumpărat pentru Gala. De altfel, Gala Dali a fost înmormântată pe această proprietate.
Cartea a fost tradusă de scriitorul și jurnalistul Ignacio Vidal Foch.
Manuscrisul avea 106 pagini, dintre care 104 erau scrise într-o franceză „cu o ortografie imprecisă”, cu cerneală neagră și albastră, cu multe ștersături, a declarat scriitorul spaniol cu ocazia lansării volumului.
Montse Aguer, președinta Fundației Gala-Salvador Dali, a spus că acele caiete arată o Gala „agitată, vulnerabilă și pasională”. Data exactă la care au fost scrise acele texte nu a putut fi determinată, însă, după câte se pare, manuscrisul datează din anii ’50.
„Sunt convinsă că există și alte pagini cu care am putea să completăm această operă, însă ele nu se află în posesia noastră”, a adăugat Montse Aguer. Ea a spus că deține și alte scrisori ale Galei, scrise în limba rusă, însă într-un număr prea mic pentru a putea fi publicate.
Gala Dali, născută la Kazan în Rusia, într-o familie de intelectuali, s-a căsătorit cu poetul suprarealist Paul Eluard, care i-a făcut cunoștință apoi cu Dali, în 1929. Gala s-a căsătorit cu celebrul pictor în anul 1932.
Gala a murit în 1982, iar Dali a murit în 1989.
Salvador Dalí a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă. Grație aparițiilor excentrice și megalomaniei sale, Salvador Dalí a devenit rapid o vedetă mondială, reușind să folosească forța presei pentru a-și spori averea și gloria.