O atmosferă mai puțin poluată crește speranța de viață a oamenilor cu cinci luni



Îmbunătățirea calității aerului a permis creșterea speranței de viață a locuitorilor din 51 de orașe americane cu aproximativ cinci luni, într-un interval de 20 de ani, potrivit unui studiu publicat, joi, în New England Journal of Medicine, informează AFP.
Conform datelor prezentate de cercetătorii universității Brigham Young și de la Harvard School of Public Health, speranța de viață medie a locuitorilor celor 51 de orașe americane a crescut cu aproape trei ani, între 1980 și 2000, din care cinci luni s-ar datora unei atmosfere mai puțin poluate.
„O astfel de creștere a speranței de viață, cauzată de o diminuare a poluării, este remarcabilă”, a declarat Arden Pope, epidemiolog în cadrul universității Brigham, principalul autor al acestui studiu.
Cercetătorii au comparat modificările nivelului de poluare al aerului din aceste orașe, între 1980 și 2000, și evoluția speranței de viață a locuitorilor în aceeași perioadă.
Ei au aplicat modele statistice care iau în calcul și alți factori ce ar putea interveni asupra speranței de viață, precum veniturile, pregătirea profesională, migrația populației, demografia și fumatul.
În cele mai poluate orașe de la începutul anilor ’80, care au fost implicate ulterior în programe masive de depoluare a atmosferei, speranța de viață medie a locuitorilor lor a crescut cu 10 luni.
În medie, locuitorii celor 51 de orașe au trăit cu 2,72 ani mai mult în 2000, din care cinci luni, reprezentând 15% din această perioadă, se datorează în mod direct reducerii poluării.
Alte studii susțin că prelungirea duratei de viață se datorează diminuării frecvenței maladiilor cardiovasculare și cardiopulmonare, de multe ori asociate cu poluarea.
Pentru o reducere de 10 micrograme de particule poluante dintr-un metru cub de aer dintr-un oraș, speranța de viață medie a locuitorilor crește cu peste șapte luni, se afirmă într-un alt studiu recent.
În perioada anilor ’80-’90, nivelul mediu de particule în suspensie a scăzut de la 21 la 14 micrograme pe metru cub.
Acest studiu a fost finanțat în special de Centers for Disease Control and Prevention (CDC) și Environnemental Protection Agency (EPA).



Recomandări

Ziua mondială a populației. România va avea cu aproape 1,5 milioane de tineri mai puțin în 2060. Care este speranța de viață și unde trăiesc cei mai mulți români