Membrii unei asociații de proprietari din municipiul Suceava riscă să rămână în plină iarnă cu caloriferele reci și fără apă caldă la robinete, pentru că nu există cadru legal pentru ca ei să mai beneficieze de servicii de termoficare în sistem centralizat.
Această situație neobișnuită se înregistrează ca urmare a preluării sistemului de termoficare a orașului de un operator privat, Thermonet, chiar la începutul iernii.
Pentru a putea factura energia termică furnizată populației, Thermonet trebuie să aibă o bază legală, un contract de asigurare a acestor servicii, încheiat cu asociațiile de proprietari, ca reprezentanți ai beneficiarilor finali.
Numai că deși ne apropiem de finele anului, conducerea unei asociații de proprietari din cartierul Obcini refuză să semneze contractul cu Thermonet.
„Asociația 79 nu dorește să semneze contractul și nici nu a venit la negocieri”, au spus reprezentanții Thermonet la ședința de ieri cu asociațiile de proprietari din Suceava, atunci când viceprimarul Ovidiu Doroftei s-a interesat de situația încheierii contractelor necesare.
„Am înțeles că este un contract cadru în care nu se pot face modificări semnificative. Fără contract nu pot beneficia de servicii de termoficare. Poate au posibilitatea să se încălzească altfel. Nu este în ordine ca o singură asociație să nu semneze, în condițiile în care toate celelalte au semnat deja. La fel cum nu este în ordine nici faptul că numărul sucevenilor racordați la sistemul centralizat a scăzut sub cel al sucevenilor care au alte sisteme de încălzire. Va trebui să se facă eforturi de convingere a oamenilor să revină la sistemul centralizat”, a spus primarul Ion Lungu.
Reprezentanții Asociației 79 Obcini, care gestionează locuințele din blocul Armatei, spun că din cei aproximativ 100 de oameni care locuiesc acolo, jumătate mai sunt la sistemul centralizat, iar refuzul lor de semnare a contractului cu Thermonet vine ca urmare a faptului că nu au fost prezentate și anexele acestuia.
Aceeași problemă a fost sesizată anterior și de alte asociații, care au semnat contractul cadru, asemănător celui pe care îl aveau cu Termica, urmând ca anexele să fie discutate și semnate ulterior.