Dramatic

O asistentă medicală de la Dializă a murit subit, la locul de muncă



O asistentă medicală de la centrul privat de dializă Fresenius NephroCare din curtea Spitalului Județean de Urgență Suceava a murit subit, în timp ce se afla de serviciu, chiar sub ochii medicilor cu care lucra. Tragedia s-a produs sâmbătă, 14 mai, în jurul orei 19.30, iar necropsia urmează să stabilească cu exactitate cauza decesului, fiind vorba, cel mai probabil, de o afecțiune cardiacă. Femeia avea 34 de ani și lucra la această unitate sanitară particulară de un an și trei luni.
Responsabilii Centrului de Dializă Fresenius NephroCare Suceava spun că asistenta medicală, Gabriela Rădăcină, nu era cunoscută ca o persoană cu probleme serioase de sănătate.
Gabriela Rădăcină s-a plâns de nevralgii costale în urmă cu o săptămână
Reprezentanții acestei unități sanitare subliniază că, în ziua producerii decesului, femeia nu prezenta semne de boală, însă își amintesc că în urmă cu circa o săptămână ea a acuzat niște banale nevralgii costale și a declarat că va consulta un medic.
Gabriela Rădăcină vorbea la telefon în momentul în care i s-a făcut rău, susțin colegii ei de serviciu, iar intervențiile medicilor de la centrul de dializă, care au încercat să o resusciteze, s-au dovedit a fi inutile. La fața locului a fost chemat și un echipaj SMURD, care, de asemenea, a încercat să o readucă la viață pe femeia de 34 de ani. Asistenta medicală a fost dusă la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava, însă medicii de-aici n-au mai putut face altceva decât să constate decesul.
Gabriela Rădăcină era căsătorită și avea un copil minor.
O altă asistentă medicală, tot de la un centru privat de dializă, a decedat anul trecut
Anul trecut, o altă asistentă medicală, tot de la un centru privat de dializă, a murit din cauza unor probleme de sănătate. Daniela Rudișteanu a decedat în decembrie, iar la necropsie medicii au stabilit că moartea a survenit pe fondul unei meningite pneumococice. Femeia avea 36 de ani și lucra la Centrul de Dializă Braun, de lângă hipermarketul Kaufland din Suceava, însă investigațiile derulate ulterior de Direcția de Sănătate Publică au arătat că asistenta medicală nu a contractat de la locul de muncă microbul care a omorât-o.
Având în vedere rezultatele probelor de laborator efectuate de DSP, medicii au opinat că istoricul medical al Danielei Rudișteanu ar putea conține explicația vizavi de modul în care femeia ar fi putut contracta pneumococul.
Daniela Rudișteanu a murit cu două luni înainte de nuntă
„În copilărie, asistenta medicală a avut un accident, a căzut dintr-un copac, suferind o fractură de bază de craniu și o fisură de timpan. Asta înseamnă că au existat condiții care să permită infectarea cu pneumococ. Acest microb lasă sechele și astfel pot apărea noi episoade de boală. Anterior, Daniela Rudișteanu a mai avut de patru ori meningită. După accident a rămas purtătoare de pneumococ, care s-a reactivat pe fondul unei imunități mai scăzute a organismului”, a explicat la vremea respectivă dr. Cătălina Pascal, directorul adjunct medical al Direcției de Sănătate Publică Suceava.
Daniela Rudișteanu a murit cu două luni înainte de a îmbrăca rochia de mireasă.