Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Suceava au găsit în urma unei percheziții la locuința unui bărbat de 29 de ani o armă, elemente de muniție și carne de vânat.Joi, în baza mandatului de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Suceava au prins în flagrant, în locuința unei femei din Breaza, un bărbat de 29 ani, din comuna Moldova Sulița, care avea asupra sa o armă letală și 20 de cartușe deținute ilegal.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că arma este în stare de funcționare, este prevăzută cu lunetă și cu amortizor confecționat artizanal.„Cu ocazia percheziției domiciliare, într-o ladă frigorifică aflată în locuință, polițiștii au identificat cantitatea de aproximativ 10 kg carne de vânat, cu privire la care suspectul a declarat că provine de la o cervidă pe care a braconat-o în cursul lunii în zona Pârăul Făgețel de pe raza localității Breaza”, se precizează în comunicatul poliției.Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că suspectul a procurat arma în anul 2013, contra sumei de 1.500 lei, de la un cetățean ucrainean a cărui identitate nu o cunoaște și pe care l-a întâlnit în piața din comuna Izvoarele Sucevei.Arma, muniția și carnea de vânat au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, „contrabandă calificată” și „braconaj cinegetic”.






