Comitetul comunal din Vama
„Comitetul comunal din Vama a dăruit cu ocasiunea jubilelului de 40 de ani dela suirea pe tron a Majestății Sale Francisc Iosif I, în scopul ajutorării copiilor sărmani care îmblă la școala poporală din loc, suma de 50 florini.
„Revista Politică”, Anul III, nr. 22, 1 Decembrie 1888.
„O aniversare sfântă”
„Neamul românesc are în istoria lui viforoasă, în lungul său calendar, multe date de reală rezonanță națională. Însă ziua de 1 Decemvrie 1918, este săpată în răbojul marilor sărbători naționale adânc, și această zi constituie pentru românism prilej de sfântă aniversare a fiecărui an. După lupte de secole, în urma unui războiu în care românismul a lăsat pe câmpul de onoare sute de mii din cei mai buni fii ai lui, la 1 Decemvrie 1918 Ardealul crucificării, al suferințelor și al legendarilor eroi s-a unit pentru totdeauna cu Patria-Mumă…1 Decemvrie, zi sfântă și sublimă aniversare, mărturie vie a urmăririi unui calvar de secole, va rămâne pentru generațiile care vor veni, simbolul unei sărbători în care neamul și poporul românesc și-au împlinit un vis milenar”.
„Suceava”, Anul I, Nr. 274, 1 Decemvrie 1939.
„Complex industrial la Putna”
„La Putna se amenajează un complex industrial care, în cursul anului 1972, va produce la capacitatea proiectată. Unitatea aparține IMIL Rădăuți și va cuprinde trei secții: turnătorie fontă, prelucrări mecanice și forjă. Zilele acestea au început probele tehnologice la secția turnătorie, unde se execută tucerie comercială, ce va fi livrată fondului pieței interne și diferite piese pentru canalizare, destinate exportului. Capacitatea anuală a noii unități, prima de acest gen amenajată într-o localitate rurală din județ, este de 1200 tone fontă”.
„Zori Noi”, Anul XXVI, nr. 7449, Suceava, Miercuri 1 decembrie 1971.