În perioada 15 noiembrie până la 5 decembrie 2006, împreună cu un român, cu mare succes în afaceri din Statele Unite, am călătorit în România, pe ruta: Timișoara, Arad, Oradea, Cluj, Lacul Roșu, Cheile-Bicazului, Piatra-Neamț, Suceava, și Rădăuți. Pe tot traseul acesta, ne-am scăldat ochii în frumusețile create de Dumnezeu în țara noastră și am vizitat mai multe comunități de credincioși Penticostali/Baptisti etc. Tot odată, am avut ocazia să participăm la Congresul Penticostal care s-a ținut la Biserica Penticoastală Elim din Timișoara. În afară de vizita la diferite biserici, am avut ocazia să vizităm, în Oradea și Suceava, școli Creștine la cel mai înalt nivel. Din această frumoasă vizită, ne-am putut da seama cum credincioșii Penticostali, Baptiști, Creștini după Evanghelie, etc. din România sunt deja o forță în țara Românească. Pentru acest motiv, cred că este timpul să ne facem cu mult mai mult datoria noastră ca și cetățeni ai României indiferent de localitatea unde trăim. Un alt lucru de care am fost plăcut impresionat e ca mulți dintre Români Credincioșii Penticostali, Baptiști, Creștini după Evanghelie, etc. au devenit foarte buni patroni și oameni de afaceri în diferite ramuri de activitate, conducând cu cinste puncte de lucru chiar la ordinul sutelor de muncitori care își câștigă pâinea cea de toate zilele. În altă ordine de idei, am întâlnit credincioși care s-au implicat în viața politică a României deținând funcții importante ca Prefect, Senatori, Deputați, și mulți Primari la nivel de comune și orașe. Aș dori din toata inima să îi felicit pe acești credincioși care au înțeles că binele lor depinde de binele țării în care trăiesc și trebuie să depună eforturi cât se poate de multe și să lupte cu cinste pentru o viață mai bună pentru ei, copiii lor și comunitățile de care aparțin. Văzând dezastrul politic în care se scaldă România, cred că știm cu toții motivele pentru care se întâmplă toate acestea, care nu ne fac cinste la nivel de țară ca membră în Uniunea Europeana. Întrebarea mea este pentru toți Românii de pretutindeni, ce trebuie să facem? Să stăm cu mâinile încrucișate? NICIDECUM! Avem ocazia fiecare persoană în parte ca în ziua de 19 Mai 2007 să depunem votul la cea mai mare valoare a conștiinței noastre ca și cetățeni Români indiferent unde locuim. Votul nostru are o mare valoare și poate să ajute ca România să fie curățată de corupția care există în țara noastră la cel mai mare nivel. Personal cred și mă alătur cu mulți oameni politici cinstiți din România, indiferent din ce partid fac parte. De ce să nu fim cinstiți, așa cum în România sunt mulți care jefuiesc poporul Român, așa sunt și oameni politici cinstiți, a căror inimă bate pentru binele poporului Român. Aceasta ne obliga să înțelegem că Domnul Băsescu Traian este omul potrivit pentru acest timp, care a avut curajul să lupte cu toate puterile împotriva corupției din România, participând la binele țării și al poporului Român. Din aceste puține rânduri cred că mă veți înțelege care este datoria noastră ca și cetățeni Români de pretutindeni. Mult succes, Domnule Băsescu, în activitatea pe care ați dus-o li pe care o veți duce în viitor la întoarcerea dumneavoastră la Cotroceni, unde cred că veți desfășura o activitate mai puternică împotriva corupției, a sistemului Comunist care mai trăiește și își duce activitatea pe căi necinstite. Ca și cetățean Român care trăiesc în străinătate de aproximativ 22 de ani, doresc mult succes tuturor Românilor de pretutindeni și nu uitați, cu toții la vot pentru a-l aduce pe Președintele suspendat la Cotroceni, să-și înceapă activitatea din nou.
Personal eu și familia mea vă dorim, Domnului Băsescu, multe binecuvântări și succes în activitatea pe care o veți duce în viitor. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe dumneavoastră și familia dumneavoastră cu multă sănătate și mult succes și dorim ca după 19 Mai 2007 să vă ocupași din nou slujba pe care v-a încredințat-o poporul Român, și cred că va continua să v-o încredințeze.
Phoenix, Arizona S.U.A.
Dragos Hreniuc
Mai 6, 2007