O americancă trecută de 40 de ani și care cântărește peste 100 de kilograme s-a prezentat la preselecția pentru un post de majoretă a echipei de fotbal american Denver Broncos, pentru sezonul 2007.
După principiul „Nu îți visa viața, trăiește-ți visul!”, femeia s-a prezentat la preselecție, deși pentru cele 34 de locuri de majoretă au candidat peste 250 de fete, majoritatea adolescente, slabe și aflate în cea mai bună formă fizică.
Femeii i s-a spulberat visul încă din prima zi a preselecției când, după diverse probe de mobilitate, 150 dintre concurente au părăsit competiția. Doar o sută și-au putut urma visul în a doua fază a preselecției, după care alte 40 au plecat acasă.
Cele 60 de fete rămase au fost împărțite în două grupe și au participat la un workshop special pentru majorete. Înainte ca juriul să le aleagă pe cele 34 de câștigătoare, concurentele au fost nevoite să susțină interviuri în fața juriului și să-și demonstreze calitățile acrobatice.




