O ambulanță din județul Iași a ajuns la locul de intervenție pentru care fusese solicitată după aproape patru ore de la primirea apelului, unul dintre motive fiind exercițiul „Seism 2016”, unde au fost mobilizate șapte echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași, scrie Mediafax.Ambulanța a fost solicitată, marți, la ora 13.40, dar a ajuns la locul intervenției în jurul orei 17.00, intervenția fiind prioritizată, având în vedere desfășurarea exercițiului „Seism 2016″ și faptul că solicitarea nu prima în fața altor cazuri mai grave.”Am fost solicitați la ora 13.40. S-a ajuns la fața locului la ora 17.00. Cauzele sunt multiple, nu doar din cauza exercițiului. (…) Atât timp cât resursele sunt limitate, apar probleme. (…) Solicitarea fiind introdusă pe Cod verde, vă dați seama că e temporizată față de cele de Cod roșu și galben, care sunt prioritare, e vorba de salvarea de vieți. Pacienta era în parametri normali, fiind doar în stare confuzională. Nu poate prima în fața unui caz de infarct sau accident rutier, naștere cu complicații sau copil în convulsii. Asta trebuie înțeles. Resursele sunt limitate, numărul de înregistrări în creștere și tot mai multe urgențe Cod roșu și galben, care pun viața în pericol”, a declarat pentru MEDIAFAX Pralea Nicolae, asistent medical principal și purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Iași.




