Cunoașterea de sine prin intermediul muzicii
Este o metodă eficientă și atragătoare în învățământul actual. Totodată, prin utilizarea unor resurse oferite de literatură, artă plastică dar și a unor modalități de exprimare prin mișcare sportivă sau coregrafică, se fac pași spre decodificarea mesajelor nonverbale, cu înțelesuri subiective ale muzicii. Iată de ce o asemenea temă devine importantă pentru elev, ca individ, ce are posibilitatea să cunoască nemijlocit, prin interpretare sau prin receptare, problemele omului, care sunt ale fiecarui elev totodată. Activitatea cercului de muzică vocal-instrumentală de la Palatul Copiilor Suceava vine în întâmpinarea dorinței copiilor de toate vârstele de a-și perfecționa și valorifica aptitudinile muzicale – testate în prealabil – și de a oferi tuturor copiilor modele de interpretare artistică prin spectacole și alte manifestări specifice. Cursurile acestui cerc fac cunoscută copiilor muzica ușoară valoroasă, dezvoltând în același timp spiritul lor de discernământ. La acest cerc se pot înscrie copii cu auz muzical bun (intonație justă), simț ritmic bine dezvoltat, memorie muzicală dar mai ales cei care dau dovadă de răbdare și perseverență. Activitatea cercului se desfașoară pe trei nivele de pregătire (începători, avansați și performanță) și se adresează copiilor cuprinși în sistemul de învățământ preuniversitar. Am aflat de la coordonatorul cercului, prof. Mihai Lungoci, că la acest cerc activează copii de la vârsta de 4 sau 5 ani, cum este cazul Biancăi Sumanariu, care s-a înscris la acest cerc de la vârsta de 4 ani, în prezent fiind elevă în clasa a V-a. Pregătirea în cadrul acestui cerc i-a adus împliniri prin câștigarea a numeroase premii și prezența în majoritatea spectacolelor organizate de Palatul Copiilor. Împreună cu fratele ei, Robert, formează un cuplu perfect pe scenă, fiind îndelung aplaudați de cei care-i ascultă și privesc.
De remarcat este și activitatea unor copii care pun tot ce au mai bun în cântec-Tabita Crețu, Alina Luchian, Alexia Gheorghiu, Edy Hanuseac (care a obținut premii importante la Festivalul Internațional de la Sosnoviec-Polonia), Anca Elvădeanu (care a debutat pe scenă cu binecunoscuta melodie « Coșarul »), Teodora Rusu, Bogdan Milici (pasionat de muzica lui Elvis Presley, cu care a cucerit juriul concursului județean de muzică ușoară, obținând nota maximă), Oana Stoica, Roxana Nichifor, Olga Iosub și nu în ultimul rând Mihai Boicu cel care mereu impresionează prin interpretarea melodiilor lui Freddie Mercury. Și cum dans fără muzică nu se poate, colaborarea între cercurile de muzică ușoară și dans modern este permanentă. Membrii celor două cercuri coordonați de prof. Mihaela Schiotis (dans modern) și prof. Mihai Lungoci (muzică ușoară) participă la spectacole comune atât pe plan local cât și în alte localități cum ar fi Vatra Dornei, Dumbrăveni, Coșna, Poiana Stampei și Dorna Candreni, Gura Humorului.
Spectacolele oferite de copiii de la cercul de muzică ușoară au loc și în incinta unor supermaketuri cum ar fi Iulius Mall și Carrefour gazdele oferind cu această ocazie copiilor dulciuri și răcoritoare.
Să facem cunoștință
Mă numesc Tcaciuc Marian, locuiesc în cartierul Burdujeni din Suceava și sunt în clasa a VI-a la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava.
Pe lângă faptul că merg la școală mai am și alte preocupări. De exemplu sunt înscris la Palatul Copiilor Suceava, la cercul de Informatică și la cercul Redacție presă.
De la coordonatorul cercului, prof. informatică, Ștefania Șoiman știu că cercul este structurat pe trei nivele: începători, avansați și performanță și își propune inițierea elevilor începători în domeniul informaticii, completarea cunoștințelor și îmbunătățirea performanțelor copiilor din grupele de avansați și performanță. Grupele de inițiere studiază structura generală a calculatorului, sistemul de operare Windows, editorul grafic Paint/Corel, editorul texte Microsoft Word, creare prezentări cu Microsoft PowerPoint și navigare pe Internet. Grupele avansate studiază algoritmi și limbaje de programare (C++), pachetul Microsoft Office, Internet.Programare(HTML, JavaScript), prelucrarea imaginilor, Corel/ Adobe PhotoShop și aplicații software.
Tot aici învăț cum să accesez site-uri, să instalez programe, să trimit e-mail-uri colegilor, să aflu informații de pe Internet, să îmi creez propriul site și multe altele. Dar la acest cerc învăț și ce componente are un calculator și ce rol are fiecare componentă în parte. In funcție de performante, elevii vor putea participa la concursurile de profil locale, județene, interjudețene și naționale.
La cercul Redacție presă învăț să redactez o știre, un articol, un interviu dar și cum trebuie să se poarte un jurnalist. La acest cerc învăț lucruri interesante care cu siguranță mă vor ajuta în viitor. Iată că folosindu-mă de cunoștințele de la cele două cercuri am reușit să trimit prima mea știre la ziarul „Monitorul”. Este o realizare și vă invit și pe voi, cititorii acestei pagini să aveți curajul să- mi urmați exemplul. Îmi place ce fac și cred că atunci când voi fi mare îmi voi aminticu drag de aceste zile în care am fost un mic jurnalist și un mic informatician.
Dragobetele englezesc
14 februarie, ziua în care se sărbătorește Sf. Valentin…ziua îndragostiților. Românii (precum și alte țări) nu sunt „scutiți” de a imita această sărbătoare. Magazinele sunt ornate cu inimioare, restaurantele oferă o atmosfera romantică pentru această zi, cluburile organizează petreceri pentru îndragostiți. În această perioadă predomină culorile roz si roșu, nu lipsesc însă nici decorațiunile cu porumbei, îngerași și în special, Cupidon. Cu toate acestea putem spune: love is in the air!
Cuplurile se plimbă ținându-se de mână, își dăruiesc cadouri specifice zilei de Sf. Valentin, fetele primesc flori, inimioare de pluș, inimioare de ciocolată iar baloanele în formă de inimioare vor invada cerul….Plutim într-o mare de inimi. Băieții vor să-și impresioneze iubitele invitându-le în restaurante selecte, unii chiar ar alerga până la Venezia pentru a petrece un sejur în doi. Chiar dacă este o sărbatoare pentru toate categoriile de vârstă, adolescenții sunt cei mai entuziasmați de sosirea Sf. Valentin.
După vacanța de Crăciun și petrecerea de Revelion am devenit ușor melancolici, un nou an a început și parcă ne-am fi dorit să păstram încă puțin din magia Crăciunului, să simțim mirosul bradului împodobit, să admirăm fulgii de zăpadă ce cad voioși din cer, îmbrăcând orașul într-o atmosferă de basm. Nu suntem pe deplin pregătiți de sosirea primăverii, dar Valentin face primul pas, după care urmează 1 martie, 8 martie și în curînd Paștele.
Unii nu tolerează această zi din diferite motive.Unul dintre acestea ar fi faptul că nu este o sărbatoare românească. Totuși ar trebui să recunoaștem că pe lângă lucrurile rele pe care le „împrumutăm” din afară (un exemplu ar fi fast food-urile), Sf. Valentin merită o șansă. În fond, ce strică o zi în care sărbatorim iubirea, oferindu-i o mică atenție iubitului sau iubitei… Aceste moduri de a-ți arăta afecțiunea față de partenerul tău mențin o relație de cuplu „sănătoasă”.
Tolerată sau nu, ziua indragostiților este un moment propice pentru a oferi partenerului o zi plină de iubire.
Adriana Costaș, Cercul presă scrisă, radio-tv
Rezultatele concursului StartIT
Săptămâna trecută v-am informat despre concursul interjudețean de informatică, „StartIT”, organizat de Palatul Copiilor, care s-a desfășurat în zilele de 6 și 7 februarie 2009. Acum e timpul să aflați rezultatele. Colegii mei de la cercul de informatică, câștigătorii locului I la secțiunea programare sunt: Ștefănescu Radu cl. a III-a (care a participat și la nivelul clasei a IV-a obținând tot locul I), Șlincu Șerban cl. a IV-a, Vatamanescu Dionisie cl. a V-a, Meriniuc Răzvan și Bicsi Lucian cl. a VI-a și Marcu Ștefan cl. a VII-a.
La prezentări PowerPoint s-au remarcat Șutac Tudor clasa a III-a și Haureș Melina cl. a VI-a, iar la povești ilustrate pe calculator următorii: Gagea Andrei cl. a II-a, Zăicescu Andrei, Beneș Ariadna și Crainiciuc Cosmin cl. a III-a, Hlușneac Maria, Vinogruschi Valentin, Negrea Ana Maria și Iacob Luiza eleve în clasa a IV-a și Mocanu Ioana cl. a V-a.
La secțiunea Pagini Web s-au remarcat Zăicescu Andrei, cl. a III-a, Cocîrlă Sebastian cl. a V-a și Florea Șerban cl. a VI-a.
În sfârșit ajungem la secțiunea Media unde am participat și eu. S-au remarcat Florea Ștefan cl. a IV-a și… mai lipsește cineva? Cu toată modestia, vă anunț că sunt deținătorul premiului cel mare sponsorizat de Ultra PRO Computers. Toți participanții la concurs, 65 elevi de la Palatul Național al Copiilor București, Palatul Copiilor Buzău, Palatul Copiilor Botoșani, Palatul Copiilor Satu Mare și elevi de la cercul de informatică al Palatului Copiilor Suceava au primit premii și diplome oferite de sponsorii concursului: Ultra Pro Computers, Fly Music SRL, Global Design Suceava iar pe parcursul celor două zile de concurs au primit alimente, dulciuri și băuturi răcoritoare oferite de SC Matelo COM SRL și pizza de la Complex Zamca.
Echipajele invitate la concurs au fost găzduite la Pensiunea Giardino dar și în familiile unor copii care frecventează cercul de informatică.
Mulțumim celor care au găzduit copiii veniți la concurs din alte localități. Printre acestea amintim familiile Hlușneac, Haureș, Meriniuc, Lepărdă, Mocanu, Cocîrlă, Ștefănescu.
Doamna profesoară Ștefania Șoiman, coordonatorul proiectului educativ „StartIT”, mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă desfășurarea în bune condiții a acestui concurs.
La finalul concursului a fost organizată și o excursie la mănăstirile din zonă prof. Ciubotariu Otilia de la Palatul Copiilor însoțindu-i pe participanți.
Deși este la prima ediție, mă declar mulțumit de organizarea acestui concurs și sper că la următoarea ediție vom putea face și mai multe!
Pentru mai multe informații despre câștigătorii ediției I puteți accesa site-ul http://www.pacosv.ro/startIT/.
Iulian Atănăsoae, Cercul de Informatică


