Palatul Copiilor

O alternativă de petrecere a timpului liber și de descoperire a aptitudinilor. Dându-le copiilor ocupație, violența în rândul acestora va scădea.



Diana Palade – membră a cercului de Artă fotografică de la Palatul Copiilor Suceava, cea mai tânără membră a Uniunii Artiștilor Fotografi din Bucovina
Diana Palade este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național “Petru Rareș” și membră a cercului foto de la Palatul Copiilor Suceava –coordonat de prof. Valentin Moscaliuc.
Diana a expus recent, pe 1 Martie, la Iulius Mall, 64 de lucrări sub titlul “Căutări”. Am vrut s-o cunoaștem mai bine, de aceea am stat de vorbă cu ea.
“Pentru mine aceste “Căutări” reprezintă căutarea stilului propriu – a genului de fotografie care să mă reprezinte cel mai bine. Expoziția cuprinde mai multe genuri de fotografie- eseu fotografic, portret, fotografie de reportaj, peisaj. Cred că am expus cele mai bune lucrări ale mele, lucrări care mă reprezintă”- a spus Diana.
Autoarea expoziției a participat la mai multe concursuri dintre care amintim, Concursul Național de Artă Fotografică și Cineclub de la Sovata – 2007, unde a obținut două premii I și un premiu II, apoi în 2008 la același concurs național, desfășurat la Gurghiu –Târgu Mureș, a obținut un premiu I și două premii II, Diplomă de excelență la concursul de fotografie “Nu violența ne face mai puternici”- etapa județană, locul II la etapa națională a concursului “Vacanța mea europeană-imagini și impresii” desfășurat la Curtea de Argeș, dar și multe premii la nivel județean. Diana ne-a spus că la început a fost o curiozitate, pentru ea fotografia reprezentând un mod de căutare, de exprimare de afirmare. “Fotografia înseamnă mult mai mult, înseamnă tehnici, viziune, compoziție, mult mai mult decât ceea ce vede ochiul la o primă privire”- a spus Diana. Ea vrea să urmeze arhitectura, care are legătură cu ceea ce face acum, bazându-se tot pe forme, pe linii, însă fotografia va rămâne pentru ea o pasiune.
Prof. Valentin Moscaliuc, îndrumătorul Dianei, ne-a spus că “la Palatul Copiilor a avut elevi buni, foarte buni, dar și excepții. Diana este o excepție. Ea observă detaliul care este esențial într-o fotografie. După rezultatele obținute la mai multe concursuri naționale, Diana a reușit să concretizeze munca ei, într-o expoziție personală. Am încercat să fiu alături de a ea și s-o ajut”.
Expoziția Dianei este organizată de Palatul Copiilor Suceava și Uniunea Artiștilor Fotografi din Bucovina, găzduită de Iulius Mall și reprezintă un mărțișor oferit tuturor celor care iubesc fotografia. Expoziția rămâne deschisă pe tot parcursul lunii martie.
La Adunarea Generală a reprezentanților membrilor A.C.R., în cadrul căreia a fost desemnată delegația ce va participa la Conferința Națională a A.C.R a participat și un grup de elevi de la Palatul Copiilor, membri ai cercului de Karting, elevii Simioniuc Cătălina, Niculica Vlad, Spinu Claudiu, Hrițcu Răzvan, Cîrlan Ionut, Turusancu Victor, Solomon Andrei și Diaconu Edmond devenind astfel membri simpatizanți ai A.C.R. Cu această ocazie, doamna Choleva Beatrice conducatoarea cercului de Karting a fost realeasă în funcția de Președinte al Comisiei de Karting. Între cercul de Karting de la Palatul Copiilor Suceava și A.C.R, există o îndelungată și bună colaborare în organizarea și desfășurarea concursurilor de karting și a concursurilor de educație rutieră.
Membrii Cercului Karting, foto Magda Cimbru (Cerc presă scrisă)

Radioclub – o alternativă pentru elevii care stau excesiv în fața calculatorului
Indicativul stației radio a Palatului Copiilor Y08KGB este bine cunoscut în țară și în străinătate și este foarte „vânat” de radioamatorii dornici de indicative „exotice”.
De la stația noastră s-au stabilit legături radio cu majoritatea țărilor din Europa, Asia, Extremul Orient rus, Japonia, Australia etc. având în acest sens o bogată colecție de QSL (cărți de confirmare a legăturii).
„În fiecare zi de miercuri din săptămână, la 8:30 are loc QTC-ul – o întrunire SQEDUAL a cercurilor de radioclub aparținând cluburilor și palatelor elevilor din țară, unde de la Y03KPA (Palatul Național al Copiilor București) aflăm ultimele informații legate de Calendarul Competițional Intern (U.S, U.U.S, RTG, RGO) schimbăm informații cu caracter tehnic sau alte noutăți din domeniul nostru de activitate”- ne-a spus profesor coordonator al Cercului radio club.
În privința evoluției ulterioare a elevilor care au frecventat acest cerc, statistic vorbind, 90% au îmbrățișat cariere tehnice, fiind absolvenți ai învățământului superior în domeniul telecomunicațiilor sau calculatoarelor.
Unii au ajuns cadre militare în domeniul telecomunicațiilor. Un exemplu este fostul elev Mugurel Tcaciuc ex-Y08SCW care este membru în „Legiunea Străină”(Franța).
Rezultate deosebite a obținut eleva Larisa Gîtman la etapa națională a Concursului de radiogoniometrie desfășurată la Satu Mare, clasându-se pe locul IV pe țară la categoria fete 15-17 ani.
Elevii de la Palatul Copiilor cei mai buni din județ la radiotelegrafie
„Din 1990, de când conduc acest cerc, echipa de radiotelegrafie a Palatului Copiilor Suceava a obținut în fiecare an locul I la etapa județeană la această disciplină, locuri fruntașe la concursurile interjudețene și naționale. S-au remarcat următorii elevi – Iustin Rusu-Y08TUU (cl. A IV-a), Emanuel Tiron-Z08TYR, Silviu Cojocariu-Y08TYS, Claudiu Cârneală-Y08TYC”, ne-a spus profesor Viorel Dincă.
În domeniul radiocomunicațiilor, în cadrul cercului au fost realizate o serie de aparate și montaje electronice necesare în activitatea de radioamatorism, respectiv manipulatoare electronice cu sau fără memorie cu circuite integrate “BUG-uri”, generatoare MORSE, radioreceptoare sau radioemițătoare tranzistorizate, etc.
În domeniul traficului radio, au acces elevii avansați și de performanță care au susținut examen pentru obținerea certificatului și autorizației de radioamator de emisie recepție.
La sesiunea extraordinară din 14 februarie 2009, organizată de Autoritatea Națională în Comunicații – direcția zonală Iași, elevii Demetra Tiron, Dona Marchievici, Simona Rădășan, Octavian Angheluș și Vlad Stoica au promovat acest examen urmând să primească autorizația de radioamator de emisie-recepție, clasa III-R. Ei vor avea posibilitatea să activeze în frecvențele de radioamatori de la stația de club cu indicativul de apel Y08KGB din dotarea cercului (în unde scurte și ultrascurte).
La cercul Tapiserie copiii își dezvoltă creativitatea, imaginația și simțul estetic
La acest cerc copiii își dezvoltă creativitatea, își perfecționează priceperile, deprinderile si abilitățile practice necesare realizării de obiecte decorative ce pot aduce un plus de culoare mediului în care aceștia trăiesc. “La cei mici însă, începând de la 4 ani, se pune problema dobândirii unor deprinderi și abilități practice. Puțini dintre ei știu să țină foarfecele în mână, iar uneori îi văd cu lacrimi în ochi pentru că nu reușesc să decupeze după un anumit contur. Cu mult tact trebuie încurajați, ajutați, pentru a duce la bun sfârșit lucrul început. Învață apoi cum să amestece fără „teamă” culorile, să aranjeze florile presate, să imbine anumite materiale pe care uneori părinții le aruncă. Obțin astfel diferite obiecte decorative, importante pentru ei și nu numai”- ne-a spus coordonatorul cercului, prof. Marcela Reuț.
Cei mari pot realiza lucruri mult mai complexe: împletesc sfoară, foi de porumb, pot țese pe gherghef și pot realiza diferite tapiserii sau alte obiecte decorative.
“De multe ori nu am realizat importanța muncii mele, dar au venit părinți care mi-au multumit, pentru că micii si marii artiști au realizat lucruri deosebite la grădiniță sau la școală, evidențiindu-se față de ceilalți copii care nu au frecventat nici un astfel de cerc de la Palatul Copiilor Suceava”- a precizat Marcela Reuț.
Am aflat că printre „piticoții” talentați se remarcă: Vida Ștefana, Cuconu Mara, Leliuc Ioana, Babii Magda, Greculeac Ioana. Micii școlari remarcați prin lucrările realizate: Cimpan Adriana, Vintilă Crina, Blanaru Ana, Bulboacă Ariana Elena, Ungureanu Sandra, Tanase Diana, Dobroghii Catinca, Cracovschi Ania Elena, Postolache Ada, Postolache Ioana, Luca Maria, Rott Diana și Cetin Ege.
Sunt și școlari mai mărișori, cu lucrări deosebite, dintre aceștia amintim câteva nume cum ar fi Prelipceanu Irina, Maciuca Olga, Nemeceslaus Ioana, Dulceac Laurențiu;
Dintre copiii premiați la diferite concursuri amintim pe Haureș Melina, Moraru Miruna, Costan Georgiana, Reuț Mara, Marcu Ana Maria, Schipor Andra, Ciocan Diana si Reuț Laura.
Tehnicile utilizate în cadrul cercului tapiserie sunt tehnica macrameului, tehnica țeserii, tehnica colajului folosind deșeuri textile, fire, materiale din natură, tehnica mozaicului, tehnica modelajului – modelarea sârmei, măști realizate prin tehnica numită “butaforie”, tehnica picturii pe sticlă, tehnica plierii hârtiei – Origami.
În ultima perioadă copiii au deschis la Iulius Mall, un Atelier de creație pentru copii, unde în fiecare sâmbătă de la ora 12 toți copiii sunt invitați să descopere o lume magică alături de copiii de la Palatul Copiilor.
Roxana Baltaru, Cerc presă scrisă Radio-TV



Recomandări

„Matematica în viața reală. Soluții pentru învățarea cu sens” – cercul pedagogic al profesorilor de matematică la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni

„Matematica în viața reală. Soluții pentru învățarea cu sens” – cercul pedagogic al profesorilor de matematică la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni
„Matematica în viața reală. Soluții pentru învățarea cu sens” – cercul pedagogic al profesorilor de matematică la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni