Un biznismen de foarte mare greutate națională explica unui auditoriu, din care accidental făceam și eu parte, cum se dezvoltă mai departe o afacere, care aparent și-a atins maximul și nu mai poate da laptele consistent al profitului:
– Să zicem că ești proprietarul unei fabrici de confecții. Buuun! În acest caz, ca să te dezvolți suplimentar, îți poți deschide și o secție de producere a nasturilor. Cum s-ar zice, împuști dintr-un foc un număr de doi iepuri: în primul rând, procuri pentru confecțiile tale nasturi ieftini și buni, iar apoi vinzi nasturi și la concurență, ca să mai faci un ban grămadă.
– Extraordinar, m-am vârât eu în vorbă, după cum îmi este felul păcătos. La fel cum face editura „Humanitas”, cu rețeaua ei de librării, deschise în diverse orașe din țară. Își vinde, în principal, cărțile scoase sub hogeacul propriu, iar apoi le scoate pe tejghea, contra unui comision deloc neglijabil, și pe cele ale editurilor concurente.
– Bravo, tinere, prinzi repede și-ți prevăd un viitor frumos în afaceri!, m-a felicitat biznismenul de foarte mare greutate națională, făcându-mă să mă simt și eu un om de o greutate crescândă. Apoi, și-a notat numele meu, într-un carnețel cu coperte suflate în aur, probabil ca să mă citeze ulterior, în fața admiratoarelor sale.
Dar gândurile mele, odată pornite, nu mai puteau fi oprite din zborul lor vijelios. Ele mă purtau departe, spre lumea politicii românești, acolo unde, indiscutabil, se nasc și se dezvoltă cele mai fructuoase afaceri, pomenite vreodată pe aceste plaiuri încărcate de istorie.
Pe nevrute, gândurile mele l-au percutat din nou la furtunosul Corneliu Vadim Tudor, șeful stabilimentului „România Mare”. Cine știe, poate că de aia insista justițiarul ăsta de cârpă să deschidă „Pușcăria mafioților”, ca să-și dezvolte biznisul în partid… S-o luăm metodic: în primul rând, ar fi avut un loc sigur de priponire a propriilor mafioți – printre ei, Mitică ăla cu fotbalul sau Nati Meir – și-apoi, ar fi putut închiria localul și altor mușterii, proveniți din alte partide.
Sau amicul nostru Băse, care promitea națiunii un spectacol coregrafic de succes, bazat pe o scenografie proprie, cu țepe erecte și ascuțite în piața publică. Păi, în primul rând ar fi comandat un rând sănătos de țepe pentru bandiții din partidul său, și pe urmă le-ar fi spălat de sânge și le-ar fi închiriat și pentru uzul clienților din celelalte partide.
