O adolescentă și un tânăr au ajuns la spital după un accident cu trei autoturisme

vicov accident
vicov accident

O adolescentă în vârstă de 16 ani și un tânăr de 24 de ani au ajuns spital sâmbătă seară după un accident care s-a înregistrat la Vicovu de Jos. Alte patru persoane au primit îngrijiri la fața locului, dar nu s-a impus transferul la o unitate medicală. În accident au fost implicate trei autoturisme, iar la fața locului au mers în ajutor pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul a două ambulanțe SAJ.

vicov accident
vicov accident
vicov accident
vicov accident
vicov accident
vicov accident
vicov accident
vicov accident
vicov accident
vicov accident

Recomandări

Trei ambulanțe noi, din care una destinată urgențelor majore, intră în flota Serviciului de Ambulanță Suceava