O minoră în vârstă de 16 ani, elevă, a încercat să-și pună capăt zilelor și s-a aruncat în râul Siret, fiind salvată de un cioban care a văzut-o pe fată intrată în apă.
Toată povestea s-a petrecut joi seară, în jurul orei 18.30, când un cioban a observat o fată care s-a aruncat în râu, în zona din apropierea unui pod CFR , pe malul comunei Siminicea.
Ciobanul a povestit că tânăra a intrat în apă până la piept și, realizând că fata are gânduri necurate, a încercat să o convingă să iasă din râu, fiind ajutat de alte două persoane care se aflau în zonă.
La un moment dat, minora a ieșit din apă și a fugit pe malul opus și de acolo a coborât în aval, sărind din nou în apă. De data aceasta, întrucât exista riscul ca victima să se înece, ciobanul și încă o persoană au intrat în apă și au scos-o la mal.
Minora, identificată în persoana unei adolescente din localitate, se afla în șoc hipotermic, fiind dusă de salvatorii ei către DN 29, în comuna Dumbrăveni, de unde a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la Urgențele Spitalului Județean Suceava.
De ce a recurs la acel gest extrem
Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor, care au stat de vorbă cu rudele minorei, aflând că aceasta avea un prieten din altă localitate, care ar fi plecat în străinătate.
Cu puțin timp înaintea tentativei de sinucidere, a povestit familia victimei, adolescenta a vorbit la telefon cu acel băiat, iar în timpul conversației a ieșit din casă și a plecat, fără să spună nimănui nimic. În aceste condiții, bănuiau rudele, cel mai probabil motivul pentru care adolescenta a recurs la acel gest extrem a fost o ceartă cu prietenul ei.
La spital, medicii i-au acordat primul ajutor minorei și spun că starea de sănătate a acesteia este stabilă, în afara oricărui pericol.