La Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava a avut loc vineri o adevărată sărbătoare a limbii române.
Lansarea volumelor „Gramatica de bază a limbii române”, „101 cuvinte moștenite, împrumutate și create”, „101 cuvinte argotice” și „Ești cool și dacă vorbești corect” s-a desfășurat în prezența unor oaspeți de seamă („cum nu adeseori ne este dat să avem printre noi”, așa cum a remarcat directorul instituției de carte sucevene, dr. Gheorghe-Gabriel Cărăbuș), acad. Marius Sala, vicepreședintele Academiei Române și directorul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, și cercetătorul principal dr. Marina Rădulescu Sala.
O lucrare care „va sta la baza viitoarelor programe și manuale care vor fi elaborate”
În fața unui public alcătuit cu precădere din cadre didactice din învățământul superior și mediu și reprezentanți ai unor instituții culturale, acad. Marius Sala a motivat apariția colecției de carte „Viața cuvintelor”, de la Editura Humanitas, colecție menită să slujească limba română în permanenta sa evoluție.
Subliniind tradiția marilor lucrări colective elaborate de Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” de sub egida Academiei Române, acad. Marius Sala a deschis calea prezentării unei scrieri de mare importanță didactică, „Gramatica de bază a limbii române”, lucrare despre care cercetătorul principal dr. Marina Rădulescu-Sala (pentru că, așa cum a spus glumeț acad. Marius Sala, „eu nu mă pricep la gramatică”) a precizat că asigură un echilibru între tradiție și ultimele tendințe din cercetare, o lucrare care „va sta la baza viitoarelor programe și manuale care vor fi elaborate”.
„O descindere din teoria abstractă a gramaticii în agora”
O carte pe care prof. univ. dr. Rodica Nagy, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, a apreciat-o ca fiind „necesară” și „așteptată de cei care studiază limba română”, lucrare care constituie „o descindere din teoria abstractă a gramaticii în agora”, care face accesibilă „Gramatica” monumentală publicată în anul 2005.
Prof. univ. dr. Sanda – Maria Ardeleanu (care a mărturisit că și-ar fi dorit ca acest eveniment să fi avut loc cu câteva zile în urmă, când s-a sărbătorit Ziua Culturii Naționale) a prezentat cartea „cu titlul provocator” „Ești cool și dacă vorbești corect” (realizată de un colectiv de cercetători de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”) „o carte ghid”, „un instrument de lucru pentru toți vorbitorii de limba română”.
„Îmi place să imit vorbirea și scrierea oamenilor”
Dacă asist. drd. Ioana-Crina Coroi a prezentat cartea „101 cuvinte argotice” (Editura Humanitas, București 2010) a prof. univ. Rodica Zafiu, lucrare care „propune un demers al interpretării și al funcțiilor cuvintelor de argou”, acad. Marius Sala, autorul volumului „101 cuvinte moștenite, împrumutate și create” (Editura Humanitas, București 2010), a vorbit mai puțin despre cartea sa, oferind în schimb publicului participant momente aparte în care i-a imitat („îmi place să imit vorbirea și scrierea oamenilor”, a mărturisit el) pe Iorgu Iordan („tatăl meu spiritual”) și pe Mihail Sadoveanu.
O sărbătoare a limbii române la finalul căreia s-au putut obține autografe de la acad. Marius Sala, vicepreședintele Academiei Române.