Nuuu, n-a fost blat!

Vă jur că inițial intenționam ca prima literă din titlul de astăzi să fi fost „M” în loc de „N”, ceea ce ar fi făcut ca primul cuvânt să devină „Muuu”! Iar asta n-ar fi schimbat cu nimic nici ideea de la care am pornit să scriu acest articol, nici concluzia. Meciul la care fac trimitere este cel disputat (aiurea!, n-a fost vorba de nici o dispută) între CFR Cluj, fosta și viitoarea campioană (aia care se pregătește, presupun, să mai ia o bătaie soră cu moartea, dacă o fi să dea din nou în preliminariile Champions’ League peste fiarele luxemburgheze de la Dudelange!), alcătuirea – că doar în nici un caz nu o poți numi echipă! – care se plimba periodic pe gazoanele patriei cu scopul declarat de a smulge câte un 0 – 0 de fiecare dată, iar atunci când toți băieții sunt cu adevărat „în bulan”, chiar și câte un 1 – 0, atunci când sănătatea îi permite lui Țucudean să iasă și el la iarbă verde. Vreau să spun că nu-mi aduc aminte de câte milenii CFR nu a mai înscris de 3 ori într-un meci, darămite într-o repriză!, iar această veritabilă minune dumnezeiască nici nu avea cum să se producă altcândva decât în a doua zi a Sfintelor Paști. Singurul care n-a priceput cum stă treaba cu minunile a fost unul de la Viitorul, numitul Rivaldinho, vreun papistaș, vreun pocăit ori chiar vreun păgân, care era cât pe ce să strice minunea creștin-ortodoxă. La pauză, trebuie că au pus mână de la mână toți creștinii prezenți, cu tot cu arbitri, care s-au grăbit să dea cu mingea de var (dacă tot n-avem VAR!) pentru a contribui și ei, cât s-au priceput, la fericirea celor prezenți. E drept și că Viitorul părea să joace fără portar, lucru mai degrabă potrivit în partea cealaltă, unde atacanții se zbăteau ca turbații că nu care cumva să mai nimerească încă o dată în ațele CFR-ului. Cel mai tare a fost băiatul ăla mai întunecat decât Bănel, care a lovit impecabil cu capul bășica aia spre a o trimite în aut de poartă, lucru mult mai greu de realizat decât simplul gol! S-a făcut 3 -1, iar la sfârșit toți se întreceau în declarații de parcă fusese un City – United pe viață și pe moarte, nu o panaramă, o parodie, o golănie. Blat însă n-a fost, că doar se știe că Gică Hagi nu face niciodată așa ceva.