NUP pentru Veleanu și Dobrea



– DNA a decis neînceperea urmăririi penale pe numele celor doi foști directori din cadrul Consiliului Județean Suceava, Niculai Dobrea Climec și Radu Veleanu, acuzați că s-ar fi aflat în conflict de interese în realizarea mai multor proiecte SAPARD
– Aceeași decizie a DNA a fost dată și pentru alți opt diriginți de șantier suspectați la rândul lor că s-au aflat în conflict de interese
Direcția Națională Anticorupție a decis neînceperea urmăririi penale pentru cei doi foști directori din cadrul Consiliului Județean Suceava, Niculai Dobrea Climec și Radu Veleanu, acuzați că s-ar fi aflat în conflict de interese în realizarea unor proiecte SAPARD din județul Suceava. Anunțul a fost făcut ieri, de către președintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, care a prezentat decizia DNA în cazul celor doi, dar și al lui Gavril Moroșan și al altor 8 diriginți de șantier acuzați de conflicte de interese în realizarea a 18 proiecte SAPARD. Gavril Mîrza a ținut să precizeze că a dorit să prezinte personal această decizie a DNA deoarece persoana sa a fost ținta favorită a atacurilor venite din partea adversarilor din celelalte partide, și în special din partea actualului ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur. „Este o problemă care nu mi-a aparținut, dar care mi-a atras foarte multe critici și acuze cum că aș fi patronat aici conflictele de interese. Asemenea afirmații au fost făcute de un actual reprezentant al Guvernului. Pe această temă s-au scris pagini întregi de ziare și au curs sute de litri de cerneală, sesizările ajungând până la Comisia Europeană. Și vreau să spun că în urma cercetărilor DNA, și după examinarea actelor premergătoare privind neregulile constatate în implementarea unor proiecte SAPARD măsura 2.1. dezvoltarea și modernizarea infrastructurii rurale în județul Suceava s-a constatat și s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de Radu Veleanu, Dobre Clement Nicolae, Moroșan Gavril și cei 8 diriginți de șantier aflați în potențial conflict de interese”, a declarat președintele CJ Suceava, Gavril Mîrza. În aceste condiții, el a ținut să precizeze că întregul scandal izbucnit în jurul acestor proiecte SAPARD, dar și cel legat de implicarea unor directori ai CJ Suceava în realizarea lor nu reprezintă decât „o mare sfârâială, așa cum era în poveștile lui Creangă”. Reamintim faptul că cei doi directori implicați în scandalul SAPARD, Radu Adrian Veleanu și Niculai Dobrea Climec, au fost dați afară din Consiliul Județean, după ce atât Corpul de Control al Guvernului, cât și Autoritatea Națională de Control au stabilit în urma unor verificări că aceștia s-au aflat în conflicte de interese. Controalele au stabilit că Dobrea Climec a intrat în conflict de interese deoarece a verificat 14 proiecte SAPARD, în valoare de 235 de mii de EURO, întocmite de firma „DIAFARM”, a soției sale, în timp ce Veleanu s-a aflat în aceeași situație, pentru că a fost verificatorul a 3 proiecte SAPARD, în valoare de 70 de mii de EURO, întocmite de firma „SAROM”, a soției lui. Corpul de Control al premierului a concluzionat că pentru ceea ce au făcut, verificatorii Dobrea Climec și Veleanu au primit sau urmau să primească 22.700 de EURO și respectiv 1.380 de EURO. Concluziile actului de control au fost trimise la acea dată către Oficiul de Luptă Antifraudă al Comisiei Europene și Parchetul Național Anticorupție.