Dacă în urmă cu 30-40 de ani Trabanturile erau mașini pe care mulți le luau peste picior, cele care s-au păstrat au devenit astăzi foarte apreciate de colecționarii retro și nu numai de ei. Pentru că sunt viu colorate și au un aspect comercial, mașinile Trabant sunt la modă și pentru închirieri la nunți. De câțiva ani, există o modă destul de vizibilă privind închirierea de mașini retro pentru nunți. Dacă pentru un automobil retro american, de exemplu, tariful de închiriere este unul pe măsură, la Trabant sunt prețuri mai mici, iar avantajul este că mirii pot închiria mai multe mașini la o singură nuntă.
Suceveanul care face și bani din marea iubire – Trabantul
Suceveanul care este cel mai mare pasionat de Trabanturi, și care în timp a investit în mai multe mașini care au „lipici” la miri și mirese, este Viorel Romaniuc, din cartierul Burdujeni. Acesta este cunoscut în mai toată Suceava pentru că de mulți ani curtea de lângă spălătoria auto pe care o deține este plină de mașini retro, în majoritate Trabanturi.
Acesta are, printre altele, un superb Trabant albastru, cu tapițerie albă, decapotabil, foarte cerut de mirese, un Trabant galben foarte atrăgător, dar și un Trabant 600, primul model al Trabantului, fabricat în 1964, în stare impecabilă și vopsit în două culori. Acestea sunt cele mai căutate mașini pentru nunți, însă Romaniuc poate și mai mult.
Suceveanul ne-a relatat că a avut nunți la care i s-au cerut și câte cinci-șase Trabanturi care să meargă în fruntea alaiului. Cum are multe mașini, poate onora cererile de până la șase Trabanturi la o nuntă.
Trabantul nu este dat pe mâna nuntașilor
Marea problemă este legată de șoferi, pentru că Trabantul nu poate fi dat pe mâna oricui, având în vedere diferența enormă față de cum se conduc mașinile din ziua de azi. De altfel, mărturisește Romaniuc, regula clară este că tot el asigură și șoferii mașinilor, din familie și dintre cunoștințele sale, și nu se pune problema să cedeze la insistențele mirilor sau apropiaților acestora, care ar vrea să conducă ei.
„Este o măsură de protecție pentru mașini. Noi ne cunoaștem Trabanturile, le știm toanele, evităm apariția unor probleme, iar nuntașii trebuie să se concentreze pe petrecerea lor, nu să aibă parte de surprize în trafic”, povestește Viorel Romaniuc.
Flexibili la timpul petrecut cu nuntașii
Ajungem și la tarife, iar Viorel nu insistă prea mult pe această temă. Spune că nu este ahtiat după bani și nu pune codiții legate de timpul stat la nuntă. De obicei este vorba de câteva ore, cât alaiul merge pe la casele mirilor, la biserică și apoi până la restaurantul unde este petrecerea. Acolo, de obicei, Trabanturile trec printr-o ședință foto cu oamenii care vin la petrecere, iar apoi misiunea lor se încheie. Oricum, spune Viorel, prioritatea este ca nuntașii să se simtă bine, iar dacă trebuie să stea mai mult la o nuntă decât la alta nu se supără.
Cât trebuie să scoată mirii din buzunar
Viorel Romaniuc a spus că tariful de închiriere a unui Trabant la o nuntă este de 100 de euro, în municipiul Suceava și împrejurimi, iar la două mașini este în jur de 150 de euro. La trei mașini în jur de 200 de euro, iar pentru cine vrea un adevărat alai nu a cerut niciodată mai mult de 250-300 de euro. Tarifele sunt ceva mai mari când vine vorba de localități aflate la distanțe mai mari de municipiul Suceava.
Un alt sucevean care închiriază mașini retro pentru nunți este Nelu Bîrîiac, din Ipotești. El este un colecționar polivalent de mașini retro și are mai multe variante pentru nunți, printre care un Wartburg vopsit alb-albastru, model vechi, fabricat în 1961, un superb Volvo 544 P,dar și un Trabant Combi. Ar părea poate surprinzător, însă are destul de multe cereri pentru Trabant, pe tot parcursul anului. Și el închiriază de regulă mașina cu 100 de euro pentru o nuntă, fiind și șofer pentru miri și ceilalți nuntași dornici de o plimbare cu o mașină altfel decât cele care sunt astăzi pe străzi.
Mașina simbol a Germaniei de Est, devenită și un simbol al căderii comunismului
Trabantul a luat naștere în partea comunistă a Germaniei de după al Doilea Război Mondial.
Trabantul a apărut, în 1957, ca un răspuns al Germaniei de Est față de cel puțin la fel de celebrul VW Beetle, mașină care, la vremea respectivă, era considerată foarte accesibilă.
Trabantul și-a câștigat simpatia oamenilor nu numai prin designul simplu, dar și prin faptul că putea fi reparat foarte ușor.
Cel mai popular model dintre toate este Trabantul 601, un model P60, îmbunătățit.
La căderea Zidului Berlinului, mii de germani din Est au traversat granița în Trabanturi, astfel că mașina a devenit simbolul căderii comunismului.
Ca element de culoare, a exista un model de Trabant mai special, fabricat în colaborare cu renumitul producător VW.
Era o mașină care prindea 130 de km/h, practic puntea din față fiind cea de la modelul de Polo 1. Această mașină a avut producție limitată și este o raritate printre colecționari.