Tare ne mai place nouă să ne umflăm piepturile și să facem bravadă, oriunde și oricând, de faptul că suntem bucovineni. Nu suntem din Moldova, noi suntem din Bucovina. De parcă asta, simplul fapt că locuim în Bucovina, ne-ar face mai altfel decât ceilalți. Bucovina, un loc binecuvântat de Dumnezeu. Avem noi, direct, vreun merit pentru că există acest loc, pentru că suntem bucovineni? Nici vorbă.
Noi, bucovinenii, cică suntem oameni gospodari, care își văd de treburile lor. Dar parcă nu ne putem bucura de lumina zilei dacă nu ne băgăm nasul și în treburile celor din jur.
Noi, bucovinenii, cică nu vorbim cu accentul acela moldovenesc, ușor ridicol câteodată. Noi grăim cursiv, melodios pe alocuri. Dar parcă nu ne putem bucura de mireasma pădurilor din Bucovina dacă nu-i vorbim, zi de zi, pe vecini, pe colegi, pe prieteni, pe dușmani și pe tot ce mișcă prin jur.
Noi, bucovinenii, cică suntem oameni care știu să se distreze, știm să râdem, să plângem, să încurajăm, să compătimim. Dar în oricare din situațiile astea, noi, bucovinenii, trebuie să ieșim, obligatoriu, măcar puțin în evidență. Spre exemplu, la distracție. Și în Bucovina se fac nunți la care sunt invitați, firesc, mulți bucovineni. Bucovineanul este chemat la nuntă ca peste tot în lume, printr-o invitație. Asta este foarte ciudat, pentru că știm deja că suntem unici. Pe invitație, ca peste tot în lume (alt lucru curios), scrie că petrecerea începe la o anumită oră, să spunem ora 20:00. Bucovineanul se pregătește cu câteva ore înainte, se aranjează, se îmbracă elegant și pleacă la nuntă. Ca peste tot în lume. Până aici, totul este comun și oarecum banal. Dar vine ora la care este anunțată începerea petrecerii și odată cu ea momentul bucovineanului. Acel moment care-l face unic, pe care nu i-l poate lua nimeni. La ora 20:00, numeri pe degete bucovinenii care sunt în sală. La ora 20:30, mai pui câteva degete la numărătoare anterioară. La fel faci și la ora 21:00. Pe la ora 21:30 înspre ora 22:00, sala începe să se umple de bucovineni. Dar nu-s toți, că unul este mai cu moț decât altul. Bucovineanul vine la nuntă și chiar la două ore jumătate după momentul în care este anunțată începerea petrecerii. După trei ore deja e prea târziu, pentru că atmosfera a început să se încingă și nu-i remarcă mai nimeni.
Dacă ar veni toți bucovinenii la o nuntă la ora scrisă în invitație ar fi, poate, cam greu pentru organizatori. O întârziere de jumătate de oră, chiar și o oră poate fi, până la urmă, explicabilă. Traficul, probleme mărunte de ultim moment, legate chiar și de vestimentație, care pot să apară și la cei mai calculați oameni etc. Dar să vii după două ore, sau chiar după două ore și jumătate mi se pare lipsă de bun-simț. Bucovineanul din aceste situații nu vede lucrurile așa. Sau, cel puțin, nu se gândește la aceste aspecte. El este țanțos. El vrea să fie văzut de toți nuntașii. Ce costum șic are, ce cravată asortată, ce permanent beton și-a făcut consoarta la frizeria din colț. E prea plin de el, e prea important să-și arate lumii fudulia pentru a se mai gândi și la alții.
Există în orașele din Ardeal un obicei sănătos în ce privește nunțile. Acestea încep pe la orele amiezii, ora 14:00 sau ora 15:00, și se termină până la miezul nopții. Nuntașii, care mai toți stau până la final, nu mai au a doua zi ochii cât cepele, iar mirii au și ei parte de noaptea nunții. Ce e mai important, însă, este faptul că la ora la care este anunțată începerea petrecerii, sala este plină ochi. Asta, dacă cumva nu sunt niște bucovineni țanțoși prin preajma mirilor. Nu este vorba aici doar de a fi punctual. E vorba și de respect. Acolo, în acele locuri, există respect. Veți spune, însă, că și la noi există respect. Și noi salutăm doamnele, oamenii mai în vârstă, și noi dăm întâietate femeilor, atunci când e cazul. Așa este. Diferența este că, în acele locuri, cuvântul respect are un sens mult mai vast.
