Nunta tradițională și împlinirea legilor străvechi

Am asistat în ultimii trei ani la mai multe nunți ale tinerilor plecați la muncă în străinătate, întorși acasă special pentru acest eveniment. Pe lângă bucuria momentului, mi-a atras atenția rigoarea cu care au împlinit Taina Cununiei, potrivit tradițiilor locului. Despre acest aspect academicianul Ilie Bădescu ne-a spus că este „expresia unei structuri matriciale de adâncime, care are influență asupra conduitei lor. Se comportă astfel pentru că e ceva mai puternic decât ei în adâncul sufletului, care îi îndeamnă la aceasta”. Și, cine știe, poate că o parte dintre acești tineri se vor întoarce definitiv acasă.
Revenirea în locurile natale provoacă întotdeauna bucurie și o încărcare a traistei sufletești pentru a mai rezista încă o perioadă în tumultul orașului. La o analiză de suprafață, satele noastre ilustrează fidel schimbările din societatea românească din ultimii 30 de ani: unele sunt înfloritoare, altele aproape goale și devastate de sărăcie. În puține zone mai întâlnim țărani autentici, care au o legătură vitală cu pământul și mai trăiesc în echilibru cu natura. „Țăranul este prezent în lume prin această cultură de tip cosmologic, care reprezintă prima noastră protecție sau cupolă a înțelepciunii și a cumințeniei”, spune academicianul Ilie Bădescu.
Multe aspecte s-au transformat în ultima perioadă în satul tradițional, încât putem spune că aproape are o nouă înfățișare. Zilele trecute, un țăran din județul Bacău săruta asfaltul proaspăt turnat în satul său, aceasta spre deliciul consătenilor, care l-au și filmat cu telefonul mobil. Gestul ritualic pe care îl surprinsese Liviu Rebreanu, cu un veac în urmă, la un țăran care, în taină, săruta pământul cu patimă ca pe o ibovnică a rămas un fapt ca de poveste.
„Arhitectura luminii”
Tot de poveste rămâne și imaginea satului dată de construcția caselor, căci ceea ce Constantin Joja numea „arhitectura luminii”, adică a caselor cu pridvor deschis, nu prea o mai găsim azi în satele din România. Tinerii plecați la muncă în străinătate se întorc acasă o dată pe an și doar pentru o lună, de obicei vara. Cu banii economisiți din multă trudă, refac casa bătrânească ori construiesc o alta nouă alături. Meșteri cu simț cosmogonic sunt tot mai puțini în lumea rurală, de aceea construcțiile nou apărute în peisajul sătesc sunt copii infidele ale unor visuri sau aspirații ratate.
Casa tradițională avea o bună orânduială, o formă cosmogonică de organizare a vieții în care toate erau în armonie. „Aceasta era considerată, întâi de toate, un cadru spiritual cu o bună rânduială în toate. Din casă se ieșea în pridvorul deschis, apoi erau curtea și ograda, de unde se trecea în uliță. Toate se întâlneau în vatra satului, urma țarina, astfel încât regăsim o organizare cosmogonică, adică după formula sferei”, a completat academicianul Ilie Bădescu.
Chemarea pământului
Se spune despre generația actuală că se bucură de cel mai mare confort tehnologic din tot ceea ce a cunoscut omenirea până astăzi. Dar oferă aceasta și cel mai bun confort sufletesc? Ingineria interioară este una complicată și ne poartă uneori pe cărări care nu erau în planul raționalului nostru. Așa se face că, în timpul verii, satele noastre se împodobesc cu nunțile fastuoase ale unor tineri plecați la muncă în străinătate și care se întorc special pentru acest moment. Mândru și plin de viață e satul în aceste momente! Dar de ce țin tinerii să facă o nuntă de basm în mijlocul rudeniilor? Ce-i determină să își lase pentru un timp confortul material, pentru a face o nuntă în țarina natală împreună cu părinții, bunicii, unchii și toate mătușile cu nelipsitele lor sfaturi? Cu toți verișorii pe care nu i-au văzut, poate, de ani buni.
I-am pus aceste întrebări sociologului Ilie Bădescu, un cercetător asiduu al lumii satului. „Faptul că tinerii aceștia simt nevoia să se întoarcă este expresia unei structuri matriciale de adâncime, care are influență asupra conduitei lor. Se comportă astfel pentru că e ceva mai puternic decât ei în adâncul sufletului, care îi îndeamnă la aceasta”.
Într-un sat așezat pe dealurile molcome ale Botoșaniului, în ultimele veri, nunțile tinerilor care lucrează în străinătate au împodobit satul cu frumusețea și entuziasmul lor. Ce l-a împins oare pe Daniel să facă o nuntă bogată în sat, chiar dacă a plecat cu mama lui în Italia la vârsta de 4 ani și abia dacă mai cunoaște lumea de aici? De ce și-a adus mireasa inimii lui în casa mamei, refăcută de italianul cu care aceasta s-a recăsătorit? O casă modernă precum cele din Italia, la construcția cărora Daniel a lucrat ani de zile, învățând meseria de zugrav. O casă pentru nunta din povești… O casă locuită doar o lună pe an.
La fel au procedat Mihai și Andreea, stabiliți de ani buni în Germania. Au făcut acasă cea mai frumoasă nuntă tradițională, îndeplinind toate obiceiurile și tradițiile locului natal. Cu alt domiciliu, mașină și, mai ales, cetățenie germană, tinerii au trimis bani părinților pentru a repara casa părintească a fiecăruia. Toate cântecele tradiționale, de la împodobitul ori despodobitul miresei, le-au cântat cei mai buni muzicanți din zonă. Au încins în ograda părinților cele mai strașnice hore, au chiuit de s-a auzit în tot satul. Și cu tot alaiul de neamuri, au intrat sfioși în micuța biserică a satului pentru a împlini Taina Cununiei. Un preot smerit le-a înveșnicit dragostea prin rugăciune. Mireasma de tămâie o vor purta în suflet ca pe cea mai de preț aromă, iar lumina lumânărilor și a dragostei lor a rămas înveșnicită pe cardul aparatului foto. Au lăcrimat în taină părinții de bucurie că feciorii lor au intrat în rânduială. Și-au șters cu dosul palmelor muncite picătura de lumină din colțul ochilor. Și totul s-a încheiat într-o lună, întocmai ca-n basme: a fost o dată ca niciodată… Acum, Mihai și Andreea sunt la casa lor din Occident, iar în adâncul sufletului lor poartă liniștea pe care le-a dat-o împlinirea legii strămoșești.
„Taina Cununiei e foarte puternică”
Academicianul Ilie Bădescu consideră că revenirea tinerilor în locurile natale pentru a împlini tradiția locului implică două aspecte. „Primul se referă la manifestarea unui argument pentru familia tulpină, formată din nucleul originar și de la care apoi odrăslesc ramuri, adică copii, nepoți și tot așa mai departe. Fiii plecați se țin multă vreme într-o relație de relativă dependență față de familia de origine. Aceasta uneori capătă o consolidare atât de puternică și vizibilă în ceea ce reprezintă suportul diasporei pentru cei de acasă”.
„Un al doilea aspect”, continuă cercetătorul, „este faptul că Taina Cununiei e foarte puternică. Iar la noi aceasta e desăvârșită ca ritual, adică dă expresie deplină nucleului tainic. Știm cu toții că la nunta din Biserica Ortodoxă este prezent Iisus Hristos, după modelul nunții din Cana Galileii. Ei poartă această chemare duhovnicească conform căreia nu poți îndeplini nunta în altă parte, ci doar în acest spațiu încărcat de spiritualitate o poți desăvârși în plinătatea ei. Și din acest punct de vedere, nunta este un prilej prin care, pe de o parte, se confirmă nucleul tainic, taina unirii în trup și suflet a celor doi, și, pe de altă parte, se repetă unitatea întregului neam, pentru că la nuntă e prezent tot neamul și este întărit în acest mod simbolic”.
Străinătatea cere sacrificii
În prezent, familia rămasă în sat e salvată economic de veniturile pe care le trimit rudele care au părăsit locul natal pentru o remunerație mai bună a muncii lor dincolo de graniță. Ei poartă în suflet țara, toate cele ale casei. Duc cu ei credința și tradițiile din satul lor în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. S-a ajuns la o expansiune deosebită prin cultură și prin religie, astfel că teritoriul Episcopiilor Ortodoxe Române e mai mare ca niciodată. „Nu putem ști cum vor evolua aceste forțe. În clipa în care se distruge legătura cu pământul, care e abandonat, când țăranul privește la pământ ca la o străinătate, în acel moment e o primejdie pentru poporul respectiv”, conchide sociologul Ilie Bădescu.
(Ștefania Coșuleanu, Ziarul Lumina)