Tradiții și obiceiuri

„Nunta în Bucovina”, la Muzeul Satului Bucovinean

Ruperea colacului
Ruperea colacului

Fundația Culturală Artex, în colaborare cu Muzeul Satului Bucovinean, a organizat, sâmbătă și duminică, în incinta muzeului în aer liber de pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei, evenimentul cu genericul „Nunta în Bucovina”.
Punerea în scenă a ceremonialului nunții bucovinene
Manifestările, care s-au circumscris proiectului „Muzeul Satului Bucovinean – Tradiții și obiceiuri”, proiect selectat în cadrul Programului Operațional Regional și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională 2007-2013, au cuprins, având ca eveniment axial punerea în scenă (cu membri ai fundației, actori și studenți IATC) a ceremonialului nunții bucovinene, concerte de muzică populară, dansuri bucovinene, cursuri de dans tradițional, dar și proiecția unui film documentar și prezentarea unei expoziții de fotografie având ca subiect nunțile de altădată.
După sărbătoarea de Dragobete și înainte de Lăsatul Secului pentru Postul Sfintelor Paști
Organizate după sărbătoarea de Dragobete și înainte de Lăsatul Secului pentru Postul Sfintelor Paști, manifestările din Muzeul Satului Bucovinean (receptate sâmbătă cu oarecare reticență de public, deși evenimentul a fost mediatizat, iar transportul a fost gratuit din parcarea Hotelului Bucovina până pe platoul Cetății) au avut totuși parte de câțiva spectatori.
Organizatorii au ridicat două corturi, unul în apropierea Crâșmei lui Moș Iordache (cort în care s-au distribuit materiale promoționale – pliante, căni de ceramică și tricouri cu imagini din Muzeul Satului Bucovinean – și în care era etalată expoziția de fotografie), altul în spatele Bisericii Vama (cort în care au repetat actorii și s-au desfășurat scenetele de teatru).
Momentele importante ale nunții tradiționale
Casa Câmpulung Moldovenesc (obiectiv care va intra în circuitul de vizitare din primăvara acestui an) a fost casa miresei, în fața căreia s-a desfășurat cea mai mare parte a ritualului nunții.
Câteva panouri cu ilustrații grafice și text atrăgeau atenția asupra momentelor importante ale nunții tradiționale: pețitul, strigăturile, chemarea la nuntă, masa miresei, iertăciunea, jocul zestrei, vulpea, cununia, masa mare, închinatul, îmbroboditul miresei, calea primară.
Chiuind și strigând, protagoniștii spectacolului au creat atmosfera de veselie specifică nunții.
„Fudulă-i soacra cea mare, / Mare bucurie are…”
Expoziția de fotografie, așa cum am aflat de la organizatori, a fost realizată cu imagini de nuntă (copii după fotografii vechi de familie colectate de promotorii proiectului din satele bucovinene), imagini cu miri și mirese, nași și nuntași îmbrăcați în costume populare și pigmentate cu texte și strigături („Fudulă-i soacra cea mare, / Mare bucurie are, / Las să aibă săraca, / Că și-a cheltuit punga!”). Cum punerea în scenă a nunții bucovinene nu s-a repetat și în cea de-a doua zi a manifestărilor, vizitatorii care au venit duminică în Muzeul Satului Bucovinean au putut să vadă doar expoziția de fotografie, să vizioneze un film documentar și să asiste la evoluția pe scenă a unui concert de muzică folclorică susținut de membrii unor ansambluri locale.

Masa miresei
Masa miresei
Jocul zestrei
Jocul zestrei
Întâmpinarea oaspeților
Întâmpinarea oaspeților
În așteptarea nuntașilor
În așteptarea nuntașilor
Interior cu manechine - Casa Câmpulung Moldovenesc
Interior cu manechine - Casa Câmpulung Moldovenesc
Cinstirea nuntașilor
Cinstirea nuntașilor
Drumul spre biserică
Drumul spre biserică
Joc în fața casei miresei
Joc în fața casei miresei
Joc în fața casei miresei
Joc în fața casei miresei
Joc în fața casei miresei
Joc în fața casei miresei
Iertăciunea miresei
Iertăciunea miresei
Panoul Iertăciunii realizat de organizatori
Panoul Iertăciunii realizat de organizatori
Ruperea colacului
Ruperea colacului

Recomandări

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean
Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean

Grupul Tradițional „Dor” și Călin Brăteanu, distinși la Sibiu cu titlul de „Promotori ai culturii tradiționale”

Brățări și cercei cu mărgele țesute și obiecte de ceramică din Republica Moldova, la Muzeul Satului Bucovinean

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”
Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”