Una dintre locațiile preferate din municipiul Suceava ale „hoților” de mirese este grădina de vară Admiral de la Cetatea de Scaun, iar administratorii terasei cu 600 de locuri, dintre care 500 acoperite, cu o scenă de spectacole și ring de dans de aproximativ 150 de metri pătrați, s-au gândit să le ușureze noaptea mirilor, oferindu-se să le organizeze cel mai frumos eveniment al vieții chiar în această locație.
„Restaurantul Admiral este pregătit și anul acesta cu noi oferte care de care mai atrăgătoare, astfel că «nunta de vis de la Cetate»este un vis care se poate îndeplini în decorul magnific al fortăreței medievale și al grădinii de vară Admiral, proaspăt înflorită și gata de oaspeți”, declară administratorul localului, Cristian Popescu, anunțând că un meniu de nuntă cu aperitiv, antreu cald, sărmăluțe în cuib și friptură costă numai 100 de lei, ofertă valabilă pentru înscrierile până la data 30 iunie 2013.
“Meniul bogat, scena de spectacol și ringul de dans, capacitatea de 500 de locuri complet acoperite fac oferta de nerefuzat, mai ales că nunta la terasa în aer liber, între brazi, flori și fântâni arteziene nu poate avea concurent, vara, cu o nuntă într-un salon închis”, e argumentul celor de la Admiral Cetate.
Cristian Popescu arată că se pot organiza și nunți mai restrânse, de 40-80 de persoane, pe “terasa medievală” sau pe terasa cu panoramă la Cetate.
Noi oferte la Meniul Zilei
Administratorul grădinii de vară Admiral a anunțat de asemenea că seria petrecerilor de weekend „Dacă e vineri, mergem la cetate” continuă cu DJ, muzică live, distracție până în zorii zilei, concursuri și tot felul de manifestări, de la prezentări de modă la spectacole cu formații artistice.
„Pentru clienți avem noi oferte la Meniul Zilei. Una la 16 lei, care cuprinde ciorbă, șnițel cu cartofi și salată, clătite sau înghețată, și un meniu la 15 lei – cu patru mititei, cartofi, salată și o halbă de bere”, precizează cei de la Admiral Cetate.