O familie din Adâncata, Natalia și Enea Iftode, sărbătorește astăzi nunta de diamant, la 75 de ani de căsătorie. Cei doi soți, în vârstă de aproape 95 și 97 de ani, și-au legat destinele pe 22 ianuarie 1941. Istorisirea acestor oameni, la gura sobei, în cămăruța mică, dar prietenoasă în care au avut amabilitatea să ne primească, este o adevărată lecție de viață. Simplitatea vieții lor, sinceritatea, înțelegerea, respectul, iubirea, oricare ar fi ordinea, au stat la baza unei căsnicii trainice. Și-au pus pirostriile de foarte tineri. S-au cunoscut la un bal. Natalia avea 19 ani, iar Enea 21. „Era frumușel”, ne-a spus femeia despre omul cu care împarte de 75 de ani viața cu bune și rele. Stând unul lângă celălalt, așa cum au făcut-o de când se știu, Natalia i-a tras o ocheadă bărbatului de lângă ea și a spus că „și acum e frumușel și isteț”. Amândoi au simțul umorului și asta i-a ajutat să depășească mai ușor greutățile vieții, care nu au fost puține.
Amintiri din tinerețe
Enea Iftode ne-a povestit că patru ani a fost pe front, a ajuns până la Odessa, în Ucraina, a luptat alături de camarazii lui și a înfruntat moartea cu ochii. „Am văzut soldați secerați de gloanțe, am văzut morți în jurul meu, dar am scăpat. Am fost și eu rănit, dar am avut zile”, își amintește bătrânul Enea. Chiar dacă se apropie de un secol de viață, nu uită să povestească perioada de început, cum a trecut prin război și cu ce a rămas după, adică cu o decorație militară, fiind declarat veteran de război. Încercând să îndulcească într-un fel acea perioadă grea din viața lui de soldat, Enea ne-a povestit că a avut și câteva permisii, când se ducea acasă, la soție. Nataliei i-a fost greu să-și știe soțul plecat pe front, așa că de fiecare dată când venea acasă era o sărbătoare și se rugau amândoi să se termine mai repede războiul și să-și continue liniștiți viața. Natalia și Enea Iftode au avut împreună 7 copii. Doi dintre ei s-au pierdut: Maria, la vârsta de 6 ani, și Dumitru, la vârsta de 57 de ani. Au fost cele mai mari lovituri ale vieții, pe care cei doi soți au reușit să le depășească cu greu. Nu este durere mai mare ca atunci când un părinte își îngroapă copiii. Au rămas ceilalți cinci copii: Gheorghe, în vârstă de 71 de ani, Paraschiva, în vârstă de 65 de ani, Mărioara, în vârstă de 62 de ani (care are grijă de bătrâni, pentru că locuiește în aceeași curte cu ei), Vasile, în vârstă de 60 de ani, și Ioan, în vârstă de 57 de ani, oameni care își divinizează părinții, îi iubesc, îi prețuiesc și, în măsura în care pot, îi vizitează cât mai des. Natalia și Enea Iftode se bucură să vadă crescând în jurul lor 11 nepoți și 8 strănepoți.
Împreună și în veșnicie
Chiar dacă s-ar putea crede că trăinicia unei căsnicii de 75 de ani are secrete, moș Enea a lăsat să se înțeleagă faptul că nu are de predat nici o filozofie de viață nimănui, pentru că pentru el firescul, înțelegerea, dragostea au fost suficiente pentru a ajunge ziua în care să sărbătorească nunta de diamant. „Bunul nostru cel mai mare este că suntem amândoi. Suntem doi, dar am fost ca unul, pentru că am fost de acord unul cu altul în tot ce am făcut”, ne-a spus moș Enea, completând că atunci când va trebui să părăsească acest pământ și-ar dori să o facă împreună cu soția sa, Natalia. Cu o mișcare ușoară din cap, parcă puțin speriată de ziua despărțirii, femeia a confirmat că da, asta ar fi dorința lor, să plece dincolo împreună. Legătura sufletească dintre ei este foarte puternică. Copiii ne-au povestit că de când se știu părinții lor mănâncă din aceeași farfurie. „Chiar dacă noi le punem două farfurii, ori unul, ori celălalt refuză. Ei cer doar două linguri și o farfurie din care mănâncă amândoi. Așa s-au învățat. Au făcut totul împreună. Au muncit la casă împreună, în gospodărie, au fost nedespărțiți”, ne-a povestit fiica lor Paraschiva. Tot ea a completat că în ciuda faptului că nu se plâng și își duc cu demnitate bătrânețile, nu le-a fost ușor să crească 7 copii, să-i poarte la școală și să le facă fiecăruia un viitor. De câțiva ani nu mai pot munci și stau mai mult prin casă. Nu au avut multe probele de sănătate și asta datorită unei vieți echilibrate. Au mâncat sănătos și nu au făcut excese, iar munca, mișcarea i-a ținut mereu în formă. Moș Enea a muncit vreo 20 de ani la fostul CCH, dar soția s-a ocupat de creșterea copiilor și de gospodărie.
Aprecieri din partea autorităților locale
La zi aniversară, astăzi, cei doi sărbătoriți vor fi înconjurați de familie, de copii, fiecare încercând să le aducă un zâmbet pe față, să îi facă să uite de durerile inerente bătrâneții, să-i facă să se simtă prețuiți, pentru că merită și pentru că întreaga familie ar vrea să-i aibă mulți ani de acum încolo împreună. Consiliul Local Adâncata, prin primarul Viorel Cucu, i-a acordat cuplului „de diamant”, după o căsnicie rezistentă precum piatra prețioasă, o diplomă și o medalie aniversară. Pe 15 august 2014, Enea Iftode a primit din partea Primăriei Adâncata titlul de „Cetățean de onoare” al comunei Adâncata.