Nuntă a la Flinstone



Două cupluri din Marea Britanie au decis să revină pentru o zi în epoca de piatră și să organizeze o nuntă inspirată din celebrul serial de desene animate „Familia Flinstone”. După cum informează cotidianul britanic Daily Mail, Andrea și Simon Bean au ales să se îmbrace ca Fred și Wilma, în timp ce Richard și Jill Noble au decis să fie Barney și Betty Rubble în această zi specială.
Fericitul eveniment a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, la Weston Park Golf Club, în Norwich. Toți cei 165 de invitați au fost costumați ca oameni ai peșterilor, cavalerii de onoare au fost costumați în dinozauri. Andrea și Jill au pășit spre altar pe tradiționalele ritmuri ale Marșului Nupțial, care au fost rapid înlocuite cu coloana sonoră a faimosului desen animat. „A fost o zi minunată și mulțumim invitaților că au acceptat să intre în jocul nostru. Ne-am distrat de minune, iar organizarea a fost pur și simplu perfectă. Noi, toți, am mai fost căsătoriți, așa că nu am vrut o nuntă clasică, iar visul nostru s-a îndeplinit. Unii ne-au criticat că nu ne luăm în serios nunta, însă noi ne luăm foarte în serios jurămintele. Unii poate nu au fost de acord cu noi, însă mulți alții s-au distrat și au fost de acord cu ideea noastră. Nu ne puteam dori o nuntă mai frumoasă”, a spus proaspăta doamnă Bean. În loc de cadouri, cei patru însurăței și-au rugat invitații să doneze bani în contul Fundației copiilor cu boli de ficat, ei reușind să strângă peste 1.200 de lire sterline.