În ciuda unei decizii de CL

Numeroase școli din Suceava refuză să dea acces liber pe terenul de sport, în afara orelor de clasă

Decizia Consiliului Local Suceava de a permite accesul liber al sucevenilor pe terenurile de sport administrate de unitățile școlare, în vederea practicării unor activități cu caracter sportiv, este ignorată de foarte multe unități de învățământ.
Cum hotărârea de CL prevedea că este necesar și acordul Consiliilor de Administrație ale școlilor, următorul pas a fost obținerea acestor acorduri.
Numai că, în vreme ce unii directori de școli și membri ai Consiliilor de Administrație au acceptat imediat această inițiativă, de încurajare a practicării activităților sportive în rândul maselor, alții au refuzat din start, în ciuda încercărilor unor consilieri locali de a-i convinge de utilitatea acestui demers.
„La insistențele colegilor, am început să primim răspunsuri de la școli, dar nu sunt toate îmbucurătoare, pentru că unele școli înțeleg că au un rol limitat în existența comunității și au decis să nu dea acces pe terenurile de sport. La următoarele propuneri și rectificări bugetare nu voi mai vota nici o alocare de sume pentru școlile care solicită an de an bani pentru fel de fel de reparații, investiții, dar nu reușesc să pună aceste terenuri de sport la dispoziția copiilor. Sunt convins că sunt și alți consilieri care vor proceda la fel în astfel de situații, care nu vor mai vota bani pentru aceste școli”, a anunțat viceprimarul liberal Ovidiu Doroftei, în ședința de Consiliu Local de joi.
Grupul PDL din CL, prin Lucian Harșovschi, și-a anunțat de asemenea intenția de a boicota alocarea de fonduri pentru școlile care nu permit copiilor din cartiere acces liber pe terenul de sport, să se joace, în afara orelor de curs.
„Nu este opțională această decizie. Copiii trebuie să aibă unde să meargă, după program, pe terenuri de sport. Noi sprijinim mereu reparațiile care se fac în aceste școli, dar vrem să avem deschidere și din partea lor. Nu e obligatoriu să se pună pază, este răspunderea elevilor ce fac când merg acolo. Dacă se mai sparge un geam ori se strică ceva se poate și repara”, a spus Harșovschi, care a menționat că, oricum, banii pentru reparații tot de la Consiliul Local vor fi solicitați.
Liberalul Daniel Prorociuc, în calitate de inițiator al deciziei privind accesul liber pe terenurile de sport ale școlilor, a spus că nu va mai vota nici o alocare de fonduri la cele care au refuzat, dar nici la cele care de trei luni de zile nu s-au obosit să dea măcar un răspuns.
Tot el a anunțat care sunt unitățile școlare care au binevoit să pună la dispoziție terenurile de sport – Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza”, C. T. „Samuil Isopescu”, Colegiul Național „Spiru Haret” și Colegiul Național „Mihai Eminescu”, precum și altele care au refuzat: Școala Gimnazială Nr. 4, Școala Nr. 8, Școala. Nr. 6.
Consilierul local Niculai Barbă a spus că poate unele școli s-au grăbit să dea un răspuns, fără să analizeze mai întâi problema, motiv pentru care a solicitat conducerii Primăriei Suceava să mai trimit o dată adrese la școli, pentru a primi răspunsul lor.
„Cred că prin reluarea discuțiilor vor fi foarte multe școli care se vor răzgândi în privința accesului liber pe terenul de sport”, a spus Barbă, care a propus ca luna august să fie luna porților deschise către terenurile de sport, mai ales că acum elevii sunt în vacanță și au nevoie de spații special amenajate în care să practice activități sportive.

Recomandări

Gardul amplasat pe drumul de acces din E85 către Sala Polivalentă din Suceava a fost retras de proprietarul terenului

Guvernul îi trimite pe directorii de școli 14 ore/ săptămână la catedră. „Cineva, acolo sus, crede că avem prea mult timp liber!”

Guvernul îi trimite pe directorii de școli 14 ore/ săptămână la catedră. „Cineva, acolo sus, crede că avem prea mult timp liber!”

Consiliul Local Suceava „pune cruce” deciziei care vizează transferul a 20 de hectare de teren către Arhiepiscopie

Consilierii PNL, PSD, USR și PMP s-au situat de aceeași parte a „baricadei”, contra primarului Ion Lungu și a secretarului municipiului, Ioan Ciutac