Ofertă nepotrivită

Numeroase catedre din învățământul sucevean au rămas neocupate, după ședințele de repartizare a posturilor



Sute de candidați au sperat să găsească un post potrivit calificării lor
Sute de candidați au sperat să găsească un post potrivit calificării lor

Candidații care au obținut note peste 5 la examenul de titularizare, din acest an, au participat la începutul acestei săptămâni la ședințele publice de distribuire a posturilor vacante pe perioadă determinată, respectiv posturile netitularizabile cu o viabilitate mai mică de patru ani. Ședințele au avut loc la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava și la Colegiul Tehnic „Al.I Cuza”, unități în cadrul cărora s-a susținut și examenul scris, în data de 30 iulie 2013.
254 de candidați care au obținut note aparținând intervalului 5-6,99 s-au prezentat la ședințe pentru a-și disputa unul dintre cele 527 de posturi netitularizabile.
Alături de candidații ce au bifat calificative ce nu le permite ocuparea unui post titularizabil, au participat la ședințe și 220 dintre profesorii care au obținut minim 7 la examen, însă nu pot ocupa un post de profesor titular din lipsă de catedre, deși ei întrunesc toate condițiile legale. Cei cu note peste 7 au avut prioritate la ocuparea posturilor.
Deși teoretic oferta de posturi a fost mai mare decât numărul candidaților, nu toți cei care aspiră la o carieră didactică au ocupat o catedră în urma ședinței.
Puțin peste 200 de candidați au fost încadrați în învățământul sucevean după cea de-a doua etapă de repartizare.
O serie de candidați au refuzat anumite posturi din cauza faptului că acestea sunt în cadrul unor școli din mediul rural, în zone izolate. Alți candidați au refuzat să-și adjudece un post în această sesiune din cauza costurilor navetei pe care ar fi trebuit să o facă pentru a ajunge la școala unde urmau să fie încadrați. La decizia lor a contribuit și refuzul unor administrații locale de a deconta contravaloarea transportului.
Cei care vor fi suplinitori calificați în noul an școlar vor încheia contracte de muncă pentru numai un an de zile cu unitățile școlare.
Potrivit prof. Cristina Teodorovici, inspector adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, „au mai rămas posturi libere, acestea fiind reportate pentru ședințele din 27, 28 sau 29 august. Unii candidați au refuzat posturi, alții nu îndeplineau toate condițiile de încadrare”.
Conform metodologiei pentru mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar, în zilele de 27, 28 și 29 august se va desfășura repartizarea candidaților care au obținut cel puțin media 5, rămași nerepartizați după concursul din sesiunea 2013, precum și a candidaților care au obținut cel puțin nota 5 și care solicită angajare pe perioadă determinată în baza notelor de la concursul de titularizare din sesiunea 2012 sau la concursul din iulie 2011.
În ședințele de repartizare a posturilor titularizabile au fost ocupate toate cele 133 de catedre pe perioadă nedeterminată.
Peste 16.000 de posturi ocupate în țară
15.879 de posturi didactice pentru angajare pe perioadă determinată (suplinire) au fost repartizate candidaților care au obținut cel puțin nota 5, atât la proba scrisă din 30 iulie, cât și la inspecția specială. Dintre acestea, 8.132 de posturi (51,21%) au fost distribuite în mediul urban, iar 7.747 (48,79%) în mediul rural.
Din totalul celor 15.879 de posturi didactice repartizate pentru suplinire, 6.926 sunt posturi complete (3.767 în mediul urban și 3.159 în mediul rural), iar 8.953 sunt posturi incomplete (3.980 în mediul urban și 4.973 în mediul rural).
Cele mai multe posturi didactice complete au fost repartizate în județul Harghita – 85,71%, iar cele mai puține, în județul Olt – 26,64%.



Recomandări

Apel la societatea civilă pentru strângerea a 100.000 de semnături, pentru anularea noilor măsuri din educație

Apel la societatea civilă pentru strângerea a 100.000 de semnături, pentru anularea noilor măsuri din educație
Apel la societatea civilă pentru strângerea a 100.000 de semnături, pentru anularea noilor măsuri din educație

32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor

32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor
32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor