Abonații furnizorilor de servicii de telefonie fixă vor putea fi apelați, de la 1 octombrie, doar prin formarea întregului număr național de zece cifre (prefix + număr local), pentru toate apelurile locale sau naționale, a anunțat marți Autoritatea Națională pentru Comunicații. „Apelurile către numerele de telefon fix formate fără prefix nu mai funcționează. Dacă până în prezent cei care formau numărul fără prefix erau avertizați ca numărul are un nou format, începând de mâine, vor fi doar informați printr-un mesaj că numărul pe care l-au format nu este alocat sau vor primi tonul special pentru numere inexistente”, se arată într-un comunicat al ANC.
Autoritatea precizează că atât numărul unic pentru apeluri de urgență – 112, cât și numerele de telefonie mobilă își vor păstra formatul actual.
Totodată, s-a modificat și formatul numerelor scurte, apărând o diferență clară între numerele pentru servicii de interes public la nivel național și numerele prin care se furnizează servicii de interes general la nivel local. Primele sunt formate acum din patru cifre prin adăugarea cifrei 1 înaintea numărului vechi (958 a devenit 1958).
Închiderea Planului Național de Numerotație (PNN) este o cerință europeană la care România trebuia să se alinieze.
Prin închiderea PNN și uniformizarea numerelor de telefon a fost eliminată o barieră pe piață de comunicații electronice, potrivit ANC.