Numele a 54 de persoane decedate au fost găsite pe listele electorale permanente în urma unor verificări făcute de 18 primării din județul Alba, funcționarii administrațiilor locale descoperind și peste 2.000 de persoane care aveau actele de identitate expirate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Prefectura Alba, primăriile din 18 comune și orașe din județ au transmis, până în prezent, situații privind verificările făcute la listele electorale permanente, fiind găsite 54 de persoane decedate ale căror nume apar pe listele electorale actualizate la data de 10 iulie 2012.
Conform sursei citate, pe listele electorale din cele 18 localități au fost găsite și 2.186 de persoane ale căror acte de identitate au expirat și nu au fost reînnoite, două persoane care și-au pierdut dreptul de vot și o persoană care și-a schimbat domiciliul fără a fi radiată din lista localității rezidenței anterioare.
Întrebat de ce doar 18 din cele 78 de primării din Alba au trimis până acum aceste situații cu verificările de pe listele electorale având în vedere faptul că termenul dat de Guvern expiră în 18 august, prefectul de Alba, Dan Coriolan Simedru, a precizat că multe administrații au așteptat să trimită aceste informații aproape de termenul limită.
„Deși datele trebuiau transmise zilnic, așa cum ne-a solicitat Guvernul, sunt convins că multe dintre primării au preferat să ne comunice o singură dată situația completă, centralizată la nivelul localității lor. Acest aspect contează mai puțin, avem obligația să transmitem la Guvern situația centralizată la nivel de județ până în 18 august 2012. Cred în responsabilitatea față de lege a fiecărui primar din județul Alba, de aceea am convingerea că vom primi situația corectă și clară din fiecare localitate, în așa fel încât și Prefectura Alba să poată să comunice mai departe centralizatorul final, așa cum a solicitat Curtea Constituțională și mai departe Guvernul României”, a spus prefectul de Alba.