În monografia Nașterea la români (1892), într-un capitol dedicat numelor de botez, etnograful-cleric Simeon Florea Marian semnala, pentru acest domeniu, aspecte tradiționale și tendințe „moderne” – chiar la sfârșitul secolului al XIX-lea. Vorbind despre „rânduiala” Bisericii, autorul menționa că „mai ales când copiii se nasc în vreo zi însemnată, li se dă de regulă numele sfântului sau al sfintei respective, care se serbează în ziua aceea”; mai mult, unii preoți nu voiau să ia în considerație dorința părinților sau a nașilor de a da nou-născuților numele preferate de aceștia, ci „fiecărui copil îi dau numele de rând, în care zi s-au născut sau în care se botează copilul respectiv”.
Nume vechi
Că această rânduială era respectată, se poate vedea și după prenumele ce apar în documente din secolele trecute; trimiterile ce urmează sunt la al treilea volum de Însemnări de pe manuscrise și cărți vechi din Țara Moldovei (1796-1828), editat de istoricii I. Caproșu și E. Chiaburu (apărut în 2009) și se referă la texte de la începutul secolului al XIX-lea. De exemplu, într-o listă a donatorilor pentru cumpărarea unui Triod, apar numele de botez Ștefan, Gheorghe, Toader, Vasile, Dumitru, Zaharia, Gligorie, Nechita, Alexandru, Pavăl și altele asemănătoare. Nu lipsesc diminutivele: Ancuța, Ioniță. Tot așa, după un pomelnic din 20 decembrie 1806, pe lângă cele amintite, mai putem adăuga prenumele Ileana, Todosia, Costache, Maria, Ion, Paraschiva, Tecla, Neculai, Nastasia, Varvara, Catrina, Dochița ș.a. Toate sunt hagionime (adică nume de sfinți), calendaristice, sau reprezintă forme ce pornesc de la astfel de nume.
Nume de flori
Pentru a semnala o tendință actuală, vă propunem consultarea tabelelor cu numele senatorilor și deputaților din Parlamentul României, un inventar cu… rezonanță în viața publică. Pe această bază, vom constata că o parte dintre vechile nume nu lipsesc, dar Gheorghe, Vasile, Ion ș.a. sunt în minoritate, în primul rând, față de numele „de alint”; printre acestea: Cristinel, Gigel, Dănuț, Georgică, Olguța, Toni, Ionuț, Doinița, Marinel, Dorel, Tinel, Titi, Nini, Stelică, Nicușor, Costică, Gelu, Mihăiță, Sorinel.
În al doilea rând, sunt prezente și nume dintr-o adevărată galerie florală sau general botanică: Crin, Sulfina, Mugurel, pe lângă care, din alte surse, ar fi de adăugat Brăduț, Busuioc, Cireașa, Codrin, Stejărel, Teiu. Iată și nume savante latinești ale unor parlamentari: Minerva, Severus.
Referindu-se la numele latinești, dar și la variantele din alte limbi ale numelor tradiționale, S. Fl. Marian constata că unii „nu se pot dezbăra cu totul de numele și diminutivele străine, cugetând, pesemne, în mintea lor cea corcită, că dacă se vor împopoțona în pene străine vor arăta cu mult mai frumoși și nobili de cum sunt în realitate”. Așadar, moda nu este deloc nouă, dar, în ultimele decenii, prenumele de origine străină au cucerit o însemnată secvență din onomasticonul românesc: nume franțuzești și englezești ale unor actori, sportivi și ale altor VIP-uri, diminutive feminine franțuzești, italiene și spaniole, toponime internaționale reproiectate și acomodate antroponomastic au prefațat și consolidează, sui generis, globalizarea. Este gustul și selecția părinților, față de care nu prea încape nici o discuție.
Nume glumețe
Dar, oare de ce să încercăm să impunem altora, pentru copiii noștri, statutul de răsfățați public, dându-le nume ca Puișor (Ionescu), Crinel (Popescu), Crenguța (Roșu) și altele ca acestea? Ar trebui să ținem seama de faptul că ei vor crește, vor deveni adulți respectabili, vor ajunge la bătrânețe și, în această fază a vieții, în unele situații, îi expunem (măcar) ironiei: o persoană în vârstă va trebui să spună că se numește Cireșica (Gheorghiu), Păpușa (Stratan), Floricica (Păsat) sau Norocel (Ursu).
Unor astfel de nume ar fi mai bine să le rezervăm locul discret al delicateții noastre sufletești. De ce să le destinăm ofilirii prin rostiri glumețe sau răstite ori prin înscrierea sentimentelor în indiferența actelor administrative?
(Stelian DUMISTRĂCEL, sursa: www.ziarulumina.ro)
