Afecțiuni psihice

Numărul vârstnicilor care suferă de depresie și demență, în creștere



Dr. Loreley Hașovschi: „Orice schimbare majoră, cum ar fi doliu, eșec, alt mediu de viață, poate facilita apariția unei depresii”
Dr. Loreley Hașovschi: „Orice schimbare majoră, cum ar fi doliu, eșec, alt mediu de viață, poate facilita apariția unei depresii”

Numărul vârstnicilor cu depresie și demență este în creștere, spun medicii suceveni, care arată că aceste afecțiuni sunt tot mai frecvente în rândul persoanelor de 60 de ani și peste. Dr. Loreley Hașovschi, șefa secției Psihiatrie din cadrul Spitalului Suceava, precizează că, în ceea ce privește depresia, numărul femeilor afectate este de două ori mai mare decât al bărbaților. „În familiile cu persoane depresive, posibilitatea apariției acesteia printre rudele de sânge este mai mare. Persoanele cu afecțiuni cronice sunt și ele mai vulnerabile. Orice schimbare majoră, cum ar fi doliu, eșec, alt mediu de viață, poate facilita apariția unei depresii”, explică specialistul sucevean.
Potrivit medicului, depresia este o tulburare a afectivității, cu apariția unei trăiri de tristețe și de pierdere a speranței, care durează o perioadă îndelungată. „Nu este un simplu episod de tristețe, de supărare sau o reducere temporară a energiei, ci înseamnă scăderea până la dispariție a bucuriei de viață, reflectată până la urmă în prăbușirea capacității de funcționare în familie și societate”, adaugă șefa secției Psihiatrie.
Medicii: „Tratamentul depresiei este de regulă eficace”
Dr. Loreley Hașovschi spune că există forme ușoare de depresie, care de cele mai multe ori rămân nediagnosticate, dar care, prin disconfortul produs, alterează calitatea vieții individului respectiv. În astfel de situații este foarte posibil ca la un moment dat să survină agravarea, iar riscul de a aluneca pe panta abuzului de alcool sau droguri să crească.
În cazurile de depresie severă, persoana respectivă poate ajunge la incapacitatea de a comunica, la incapacitatea de a efectua activitățile de rutină și chiar la suicid. Persoanele cu depresie pot fi refractare la ideea de a căuta ajutor deoarece consideră că acest lucru este o dovadă de slăbiciune personală sau cred că trebuie să fie capabile să iasă singure din această stare. Astăzi se știe că depresia, ca orice altă afecțiune medicală, are o bază biologică și chimică. Tratamentul depresiei este sigur și de regulă eficace, chiar și în cazul persoanelor cu depresie severă.
Cauze și simptome
Medicul sucevean precizează că „La vârstnici, cauzele depresiei sunt multiple și complexe. Depresia vârstnicului este adesea confundată cu starea de disconfort provocată de alte suferințe ale corpului sau cu demența. De aceea, consultarea specialistului este importantă, diferențierea celor două tipuri de suferințe fiind importantă pentru tratament, care nu este același”.
Potrivit dr. Loreley Hașovschi, demențele constituie o clasă de afecțiuni neurodegenerative caracterizate prin alterarea persistentă și progresivă a cunoașterii, cu evoluție către invaliditate: “Demența presupune o deteriorare globală a cunoașterii, care implică un declin față de nivelul anterior de funcționare și care asociază o gamă largă de simptome psihice, psihologice și comportamentale. Memoria, capacitatea de învățare, atenția, orientarea, calculul, limbajul, gândirea și judecata sunt funcțiile afectate în demențe, precedate uneori și aproape întotdeauna însoțite de tulburări ale controlului emoțiilor, de modificări ale personalității sau simptome psihiatrice ca apatie, depresie, tulburări psihotice și tulburări de comportament”.
Circa 25% dintre cazurile de demență sunt genetice
Șefa secției Psihiatrie arată că, în aceste cazuri, semnele clinice sunt la început subtile, cu tulburări de memorie observate în special de aparținători, care însă se agravează progresiv și până la urmă perturbă activitățile de zi cu zi, cu imposibilitatea recunoașterii obiectelor și a persoanelor. În stadiile avansate, pacienții necesită ajutor pentru a se alimenta, îmbrăca etc..
Din păcate, în majoritatea cazurilor, nu se cunoaște cauza bolii și se consideră că demențele sunt determinate multifactorial, existând o predispoziție ereditară. Vârsta avansată și eventual unii factori cum ar fi traumatismele craniene, infecțiile virale, toxinele pot transforma ulterior predispoziția moștenită în boală manifestă. „Aproximativ 25% din cazuri sunt familiale, acestea fiind cauzate de diferite mutații genetice”, completează dr. Loreley Hașovschi, care adaugă că frecvența bolii crește cu vârsta.
Se consideră că la persoanele cu vârsta de peste 85 de ani boala este prezentă în 25 – 45% dintre cazuri. Circa 2% dintre pacienții cu demență Alzheimer prezintă forma cu debut precoce, cu apariția simptomatologiei înainte de vârsta de 60-65 de ani. Există însă și cazuri (în special forma comună cu debut tardiv) care apar sporadic, fără să existe alte rude bolnave în familie.



Recomandări

A fost închis și ultimul focar de pestă porcină, de la Sf. Ilie. Crescătorii nu au restricții de Crăciun și sunt îndemnați doar la prudență

Activități culturale și educative, la Complexul pentru copii și adulți aflați în dificultate Gura Humorului

Activități culturale și educative, la Complexul pentru copii și adulți aflați în dificultate Gura Humorului
Activități culturale și educative, la Complexul pentru copii și adulți aflați în dificultate Gura Humorului