Tentative de sinucidere

Numărul sucevenilor care se otrăvesc, mai mare cu 20%



41 de persoane au ajuns în primele trei luni ale anului în spitalele din județ, după ce au încercat să-și pună capăt zilelor înghițind diferite substanțe necunoscute, medicamente sau alcool, a informat ieri, în conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Adrian Popescu, cu precizarea că numărul sucevenilor care par să se fi săturat de viață a crescut cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Responsabilul de relațiile cu presa al instituției s-a arătat îngrijorat de faptul că s-a lărgit categoria de vârstă a celor predispuși la sinucidere. Astfel, în statistici nu se mai regăsesc doar dramele vârstelor fragede, legate de dragoste, sau ale celor bătrâni, legate de disperare, ci și ale unui segment nou de vârstă.
Este vorba de persoane active, între 30 și 50 de ani, care nu mai găsesc nici o satisfacție în a trăi, probabil demoralizate fiind și de anii îndelungați de tranziție.
Au vârste între 12 și 75 de ani
„Persoanele care ajung la spital în urma unor intoxicații au vârste cuprinse între 12 și 75 de ani, însă în majoritatea cazurilor este vorba de tineri. Este o problemă de sănătate publică și facem un apel către toate unitățile sanitare să fie pregătite pentru astfel de cazuri. Ar fi de dorit ca populația să nu recurgă la asemenea gesturi, iar părinții să aibă mai multă grijă de copiii lor”, a spus Adrian Popescu.
Datele centralizate de spitalele din județ arată că, din cele 41 de cazuri de intoxicație înregistrate în perioada ianuarie – martie 2011, majoritatea au fost prin ingurgitarea de medicamente (de multe ori în combinație cu alcool) și substanțe chimice, cum ar fi antigel, diluant, insecticide, detergenți. Persoanele în cauză au fost internate în secțiile Medicală, Anestezie și Terapie Intensivă, Pediatrie sau Psihiatrie.